Delly

tears of rain

2011-02-27T20:15:00.002+02:00

Un an nou minunat!

2010-12-31T20:42:00.003+02:00

after tonight

2010-08-12T19:14:00.002+03:00

înainte de toate, aroma vieţii

2010-08-09T13:04:00.004+03:00

De ce să aştept şi să accept rânduieli?
îmi croiesc mai bine, propriul drum...
viaţa nu mă aşteaptă, viaţa nu ştie!
de aceea îi vreau nectarul de piersici acum.

confuntări cu sinele propriu-creionări

2010-07-17T12:18:00.009+03:00

Mă întorc aici, la scris, după o pauză în care mi-am dat seama că viaţa se scurge ca un râu, nu stă în loc, ea ne poartă prin timp şi evenimente şi cea mai bună atitudine pare a fi cea de a ne integra total în cursul existenţei. Viaţa, oricât ne-am împotrivi, îşi urmează cursul în albia predestinării, prin soluri ce ne poartă uneori lin, alteori tumultos, alteori mirific iar alteori ne scufundă periclitându-ne existenţa. Contează cât ne chinuim să ne dăltuim albia vieţii?
Vine, în viaţa fiecaruia, un moment în care evenimentele exterioare contează în configuraţia realităţii interioare într-un alt mod, mai intens decât înainte vreme. În parte, ne maturizează mai mult decât restul evenimentelor trăite până atunci, în parte ne călesc, ne obligă să ne asumăm responsabilităţi şi roluri noi şi mature, în parte ne sensibilizează sufleteşte mai mult decât ne aşteptăm. Nu e adevărat că văzând atâtea în jurul tău nu ne mai şochează şi uimesc decât puţine lucruri, de fapt evităm să vorbim şi să ne gândim cinstit la evenimente fireşti dar dureroase ale existenţei, ale viitorului, ale condiţiei nostre de muritori, de fiinţe sociale. Nu suntem pregătiţi să acceptăm cursul implacabil al vremii, trăim pentru un ideal situat undeva în viitorul propriu, o perioadă utopică în care suntem în culmea gloriei proprii. Atunci vom fi trebuit să avem maximul confortului economic, împăcare cu noi înşine, fericire, partener veşnic îndragostit de noi şi numai de noi, zeci de prieteni adevăraţi, sănătate perfectă pentru noi şi ai noştrii, cariera visată, copii împliniţi, succes, frumuseţe nepieritoare, de ce nu, tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte. Ne pregătim ani în şir prin şcoli să ştim dar cât ştim? Sunt atâtea etape ale vieţii despre care nu ştim decât lucruri vagi, superficiale. Am atâţia cunoscuţi care, deşi trăiesc vieţi frumoase, luaţi la bani mărunţi, dezvăluie că au oroare de viitorul în care se află bătrâneţea, boala, ridurile, neputinţa şi mai ales moartea. Azi au succesul, mâine incertitudinea. Alţii spun că azi e cea mai frumoasă perioadă din viaţa lor, mâine speră să fie şi mai bine dar evită cu bunăştiinţă confuntarea cu gândurile legate de realitatea vârstei de după tinereţe şi maturitate. Trăim doar pentru un ideal situat într-un vis utopic despre noi?

1 iunie

2010-06-01T15:46:00.003+03:00

Zile frumoase sufletelor curate venite aici, pe pamant, din raiul ingerilor nenascuti!
La multi ani copiilor!

acorduri cu mine

2010-05-10T12:45:00.005+03:00

Aparent, ce imi bântuie acum prin minte, nu are nici o legătură cu corzile unei chitare dar am învăţat că nimic nu este întâmplător, nici chiar alegerea unei imagini. De fapt, m-a minunat disponibilitatea individului de a dezvolta, pe marginea unei imagini sau a unui simbol, dezvăluiri despre propriul sine. Uneori nu avem nevoie decât de un mic pretext şi plonjăm în imensitatea sinelui nostru cu aviditatea unui explorator dornic să descopere teritorii doar bănuite. Aceştia suntem, privim mult mai atent ce se află în faţa noastră şi ne ignorăm, de fapt, pe noi ,cu bune şi rele. Avem impresia că ne ştim pe noi înşine de o viaţă... De fapt, nici nu vorbim cu noi sau despre noi prea des. Mă refer la discuţiile adevărate despre noi cei adevăraţi. Şi ce vrem de la noi cu adevărat? Puţini ştim clar şi precis, dincolo de ţeluri şi proiecte precise... E drept că viaţa este cea care decide, noi doar investim sentiment şi voinţă, efort şi direcţie. Pare din ce în ce mai greu pentru mulţi să atingă visul depre împlinire, vremurile devin nebănuit de nefavorabile şi suprema armă cu care putem acţiona este găsirea resurselor din interiorul nostru. De fapt, doar unii agrează să numească luptă această cale ce le stă dinainte. Eu nu ştiu de ce m-am oprit la imaginea unei chitare... Poate că e important pentru mine să nu mă risipesc în acorduri inutile ce nu au prea mult de-a face cu melodia vieţii mele...(forţată metaforă, nu-i aşa?) Poate că e necesar pentru mine să aleg singură cum voi lăsa să se exprime ceea ce intenţionez să fac de acum inainte.Încep să bănuiesc din ce în ce mai clar cum vreau să se scrie partitura mea şi, deşi totul a inceput ca o joacă, vreau să se transforme în ceva serios. Dar e drum lung până acolo. Voi începe notă cu notă, pas cu pas.

lila

2010-04-24T00:47:00.001+03:00

....fără titlu... simplu....

2010-04-12T13:50:00.003+03:00

Acum câteva ore , simţeam nevoia acută să scriu. Când scriu simt că mă liniştesc şi mă limpezesc. Am zile când îmi place să mă reculeg în cuvinte şi zile când mă simt activă şi trebuie să mă mişc în continuu aşa încât uit să mai trec pe aici. În ultimul timp am încercat să îmi rezolv multele treburi rămase restante dar acestea s-au rezolvat repede. În schimb, mi s-au întâmplat şi câteva mici evenimente de viaţă şi încerc să-mi explic unde, şi mai ales, de ce am greşit. Totul are o cauză, eu nu o caut pe cea exterioară mie ci caut breşele proprii care îmi fragmentează conştienţa şi permit asta. Graba şi neatenţia, spunea cineva apropiat mie... Dorinţa de a cuprinde cât mai mult în sfera de activitate, de a nu lasa pe mâine, pe ora următoare, pe un altul (care poate şi ştie mai mult)... Aceeaşi persoană încerca să mă facă să înţeleg că nu e ecologic pentru psihicul meu să mă cufund în remuşcări inutile atâta timp cât "e o simplă scăpare", "o greşeală fără urmări". Pentru mine nu e aşa, mă afectează să ştiu că am eşecuri uneori, că greşesc din neatenţie şi grabă, că am zile când nu sunt mulţumită de mine. Supraeul asta... ticălos... Cred că ar trebui să mă adun şi să privesc şi spre calităţi şi spre realizările care imi dau mulţumirile cotidiene şi să pun în balanţă bune şi rele. Ar trebui să fiu mai atentă, mai precaută, mai relaxată şi mai responsabilă. În rest, duc dorul unei vacanţe care să mă facă să uit că există oraşe şi civilizaţie, obligaţii şi program drămuit strict. Vreau să evadez pentru căteva zile...

flori pentru voi

2010-03-31T10:53:00.004+03:00

Mi-a fost atât de dor de primăvară încât, acum, nu mă satur să o trăiesc. Aştept să înflorească pomii şi să îmi iau în suflet, din natură, porţia de frumuseţe şi prospeţime, cât să îmi ajungă un an întreg.

Pentru cei care încă mai treceţi pe aici, multe îmbraţişări şi urări de sănătate şi prosperitate!

Sărbători pascale minunate!

de-ale mele

2010-03-15T11:20:00.002+02:00

Nu stiu cum fac dar prima mea tendinta este sa privesc, retospectiv, jumatatea goala a paharului. De fapt, poate ca este mai putin de un sfert gol... Imi revin uneori repede, alteori mai greu si vad diferenta dintre ce ma facea sa vad pesimismul meu si ceea ce este real. Vreau prea mult si prea repede, insa, m-am prins deja, pentru fiecare treapta suita trudesc din greu. Eram copila si ramaneam uimita de fiecare data cand intuiam o trasatura ciudata de caracter atatalui meu, tinea cu tot dinadinsul sa nu depaseasca nicidecum conditia, modesta, a mamei lui. Abia cand ea a murit, sfortarile mamei mele de a progresa au avut sorti de izbanda. Mama a fost, si este, o luptatoare care a stiut sa ne scoata intotdeauna la suprafata dorinta de a evolua. Facea asta cu toti cei cu care intra in contact, nu neaparat cu familia. Vedea cum ambitia si perseverenta altora, mai putin dotati, ii facea sa obtina mult in viata iar unii dintre noi ne blazam prea curand. Fratele meu mijociu a mostenit-o si din punct de vedere a dorintei de a progresa cat si din punct de vedere a abilitatilor de tot felul. Intotdeauna vrea mai mult si munceste fara odihna pana ajunge acolo unde-si doreste. Nu ma refer la teluri irealizabile ci la lucruri omenesti. Nu prea imi convine sa ma compar cu ei la capitolul asta. Daca ma gandesc bine, stiu ca ei considera ca tot ce am obtinut eu a fost facil, mai ales ca nu am vrut niciodata sa ma bazez pe ajutorul altora. Nu m-am plans nimanui cand mi-a fost greu financiar, fizic sau, mai ales psihic. Pe Geo, mai ales, il uimea cand mi se realizau unele proiecte, pentru ca nu vorbeam prea mult despre ce vreau sa fac si nici nu ma aratam extenuata de travaliul depus, uneori chiar afisam o falsa indiferenta fata de subiect. Nu o faceam intentionat ci chiar asa sunt eu. Ioni, insa, fratele cel mare, se arata mandru de mine si incerca sa sadeasca si in mine acest simtamant pentru a-mi alege obiective inalte si in viitor. Ma flata. Mai ales ca pentru el am o admiratie plina de respect, il consider ca un model, abia acum constientizez ca asa imi doresc sa arate si jumatatea mea. Asa se face cand iti alegi in copilarie modele de oameni care ai vrea sa existe in viitorul tau de adult. La Ioni gasesc o sensibilitate profunda iar tandretea si delicatetea cu care se poarta cu sotia, fiica lui si mama noastra, ma misca intotdeauna. Gasesc la el si un fel de a fi care te face sa te simti intotdeauna in siguranta si protejat, o siguranta si un optimism imbatabil. Pe langa faptul ca este o persoana placuta fizic, se face placuta si ca interlocutor de discutie, cu el nu te plictisesti nici o secunda.

sotron

2010-03-13T18:36:00.005+02:00

Si au trecut, probabil, zece ani de atunci... Ani, ce m-au izbit, drept in inima, cu o cruzime pe care numai anii cei mai frumosi care ti s-au scurs printre degete pe nesimtite, doar ei o poate avea. Mi-a facut rau sa vorbesc cu ea dupa atatia ani, un voal ciudat mi-a acoperit seninatatea privirii si am simtit timpul ca un cub de gheata ce mi se scurgea de-a lungul sternului. Credeam ca viata e un joc cu reguli clare, ca il pot juca frumos, arunc pietricica, sar in patratelele sotronului si castig, insa... M-am descoperit azi, asa cum nu ma asteptam acum zece ani, m-a mirat ca nu mai stiu sa zambesc atat de frumos cum o faceam pe atunci, ca nu mai cred ,nestramutat, in scanteia de frumusete interioara a omului de langa, oricare ar fi el, ca nu mai visez atat de colorat cu ochii deschisi, ca spun mult mai usor ca am obosit cand stiu ca sansele mele nu sunt clare. Sotronul vietii mele arata altfel acum...1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 10... La zece probabil este sfarsitul, nu ma pricep la sotron azi...

despre lumea in care vietuim

2010-03-11T13:41:00.004+02:00

O lume, care, ar fi cazul, sa fie vazuta asa cum este, fara granite.

"In teritoriul fara granite, toate lucrurile si evenimentele sunt in mod egal constituiente ale unui singur organism, Dharmakaya, trupul mistic al lui Cristos, campul universal al Brahmanului, tiparul organic al Tao. Orice fizician iti va spune ca toate obiectele din Univers sunt variatiuni ale Energiei Unice, iar faptul ca numim aceasta Energie "Brahman", "Tao", "Dumnezeu" sau, pur si simplu, "Energie" mi se pare lipsit de relevanta."

Ken Wilber- Fara Granite

replica

2010-02-24T13:41:00.004+02:00

Replica didactica primita la una din postarile mele precedente este, de fapt, unul dintre filmele din videoteca acestui site, aici .
Incercati si voi sa vizionati filmele, sunt interesante.

E liniste, e iarna, inca sper...

2010-02-21T20:40:00.001+02:00

Si eu, cu capul in nori...

Simturile mele imi spun cine sunt

2010-02-15T11:59:00.004+02:00

Cum sunt si cine sunt eu?

Eu stiu ca sunt un punct efemer pe axa timpului si, mai ales a spatiului dar sunt fericita ca sunt si ca pulsez trairi. Sunt o anonima a existentei materiale si, totusi, sunt pilonul in jurul caruia se rotesc galaxiile propriilor mele ganduri, eroul propriei mele vieti. Sunt mai mult decat un conglomerat organizat de atomi, molecule, tesuturi, mai mult decat un sistem viu, organizat dupa legi fiziologice ereditare, eu sunt sediul material guvernat de psihicul meu. Sunt, si eu, ca toti membrii familiei homo homo sapiens, mostenitoarea, peste veacuri, a averii genetice, slefuite prin evolutie si adaptare la mediu a Adamului si a Evei primordiale. Mostenirea secolelor de experiente adaptative umane si comportamente au fost menite sa il faca pe individul uman sa supravietuiasca in mediul sau de viata, geologic si social si sa acumuleze cultura. Printre mostenirile primordiale se afla si limbajul si scrierea fara de care n-am fi ceea ce suntem azi. Dincolo de inaintasii mei, sunt produsul zestrei culturale adunata de familia mea, suma cunostintelor transmise de oamenii de la care am primit informatii, profesori, prin intermediul scolii, autori de carte, prin scrierile lor, mediul social. Sunt si produsul propriilor mele experiente de viata, al mediului social, familie, scoala, loc de munca. Viata mea interfereaza cu a celor din jur asemeni unui rotite angrenate in uriasul mecanism social. Sunt un amalgam organizat de roluri sociale, membra a mediului social. Sunt partasa la a ma impartasi din cultura societatii in care traiesc, de a acumula si transmite, dupa puterea mea, informatii, celor din jur, invatand, muncind, gandind, acordand semnificatie afectiva lucrurilor, fiintelor si informatiilor cu care intru in contact.
Apartin timpului in care traiesc, anului, momentului in care scriu, incercand sa fiu constienta de fiecare moment si gest propriu, traiesc, cum se spune, ancorata in realitate. Zilele mele se scurg dupa aceleasi repere ca ale familiei mele, ale colegelor si apropiatilor mei insa eu le acord valenta proprie chiar daca intervin granitele virtuale ale orelor de program, munca, recreere. Incerc sa Inteleg mai bine ca nu exista granite Intre ceea ce sunt eu in interiorul pielii mele, al corpului meu, al Eului propriu si ca dincolo de constient, gandire, iubire, emotii, vise, exista ceva ce apartine tuturor, inconstientul, sinele personal, colectiv, integral si universal, ca dincolo de palpabil si constient exista infinitul si ca el se afla chiar si in noi, uneori.

aproape glaciara

2010-02-05T19:41:00.001+02:00

LEAPSA - PHENOMENAL WOMAN

2010-02-04T19:54:00.017+02:00

Am primit de la Erys o leapsa (initiata de Evergreen) careia ma supun cu drag.
Regulile:
- o poezie dedicată femeilor din blogosferă
- o fotografie cu voi (sau părţi din voi) unde sunteţi fenomenale.

Iata cateva versuri proprii:

Ce bine ar fi daca am avea ragaz,
sa ne oferim prilejul,

sa zabovim o clipa la masa tacerii.

O avem in fiecare casa

asezata intre patul in care culcam cu
grija,

in fiece seara, visele programate
a fi visate

si cosmarurile primite asa
ca diversitate,

si fotoliul din care
privim si gazduim

lumea din monitor
si TV.

Masa aceasta are cate scaune
vrem .

Ea poate gazdui pasii oricui
vrea sa vina

si sa serveasca o ceasca
fierbinte de ceai imaginar.

Ne primeste
cu generozitate pentru o lunga
conversatie

cu buzele strans lipite si cu
sufletul larg deschis spre visare si reverie .

sau:

Mi-am dumicat dorurile in firimituri si le-am risipit pe pervazul imaginatiei,

Pasari mari, albastre, cu aripi evantai, le-au luat in cioc si le-au saltat in inalt.

Ochii lor sorbeau inaltimi si adancimi , oglinzi de oceane si rotunjimi de coline,

Ce pulsau a maree, odata cu inima mea, cea inundata de siroirea sangelui meu, fierbinte.

Mi-am lasat gandul sa curga torente peste masa ta de scris, chiar si peste calimara ta,

Acoperind totul cu o magica stralucire,o calda contopire a literelor in cuvinte.

Si iar m-am lasat rapita in zborul inalt, ca aburul involburat ce s-a inaltat din jgheabul faurarului,
Cand si-a calit unelte magice, zale si sabii cu care sa rapuna imaginarii dragoni ai gandului.

Si iata si un fragmentel din mine, o imagine (de acum aproape doi ani) in care ma simteam fenomenal.

pentru inceput, candva

2010-01-28T13:39:00.005+02:00

Am asternut, pentru inceput, albul ninsorii,
ca fond al paginii neincepute
si am asteptat adierea inspiratiei pentru a incepe sa scriu...
Nu credeam ca voi gasi echilibrul pentru a ramane,
nu credeam ca voi gasi linistea pentru a privi,
calm, de-o parte si de alta a retinei,
vis scuturat pe masa de scris,
strapuns de ticaitul literelor alaturandu-se,
plutind si asezandu-se pe fondul alb nins al gandurilor....

fara ea

2010-01-22T15:32:00.003+02:00

poezie

2010-01-20T22:49:00.006+02:00

Iata ce scriam la 10 ani:

CE-I LECTURA-N LUMEA ASTA,

CAND IN VIATA TU GASESTI

ALTCEVA DECAT FEREASTRA

CATRE STELELE CERESTI ?

CAND PUI CARTEA LANGA TINE

SI PRIVESTI IN FATA TA,

NU VEZI INGERI PE COLINE

SI NICI FLORI DE CATIFEA.

TU OBSERVI IN JURU-TI PLEAVA,

VORBE GOALE TU AUZI

SI PLUTESTI PRECUM O NAVA

IN OCEAN , FAR-SA TE UZI.

NU-I NEVOIE SA FI UDA

CA SA STI CE ESTI CHIAR TU:

CAND OCEANUL E MINCIUNA

ESTI UN STROP DE APA ! NU?

CAND, IN CARTE AUTORUL

POVESTESTE INTAMPLARI,

NOI VEDEM ADESEA NORUL,

NU PE CER, CI CHIAR IN MARI.

TU IN VIATA, FARA TEAMA

CUMPANESTE ASEMENEA,

FII MAI BUN, BAGA DE SEAMA

LA CE LASI IN URMA TA !

Astazi o dedic lui L.I.M.

lupta cu morile de vant

2010-01-20T21:46:00.005+02:00

Inca ma mai doare sa vad roata vointei scrasnind in gol,

Sa vad sfortarile de a invinge neantul risipite in van…

Locul in care trebuia sa picure cristale de simtire

Il vad invadat, sugrumat, sensibilitatea ucisa pana la ultima centima.

Vad ca intr-un cosmar nisipuri miscatoare avide sa scufunde,

Iar nebunia de a invinge morile de vant o vad uriasa, devenita obsesie…

O vad transformand totul intr-un Don Quijote stapanit de paranoia,

Posedandu-se cu schizofrenia, anuland orice altceva!

Cum sa scapam de aceasta nebunie de dincolo de demnitate?

Cautandu-ne pe noi in mijlocul principiilor in care credeam.

Renuntand la infratirea cu cel ce te tiraste prin glod

In marsul sau triumfal catre dezbracarea de uman si imbracarea in nimicnicie…

Alunga omule de la tine pe cel ce te anihileaza pentru a creste precum tumorile,

Care te foloseste distrugandu-ti demnitatea si prietenia

Pleaca pe nesimtite, sau ia aminte la pasarea Pheonix care o ia de la capat

Ridica-te din cloaca in care-si varsa toti refularile si redevin-o tu!

Poate ca e ultima clipa in care sa-ti recapeti dreptul la a fi tu insuti…

curcubeu cu aroma de trandafiri

2010-01-20T21:34:00.013+02:00

Cum sa nu iubim culorile trandafirilor, oricum ne-ar inspira prin nuanta si parfum lor? Insa rosul rozelor... Rosul e culoare ce izvoraste din stralucirea flacarii rosii, din pasiunea dansului de flamengo, din intensitatea trairilor, din involburarea sangelui indragostitului, din gratia rochiilor rosii ale dansatoarelor patrunse de ritmul tangoului. Parfum ametitor pe brate voluptoase asteptand imbratisari. Parfum si culoare intr-un singur nume de floare.

ruj rosu pentru zilele negre

2010-01-20T11:44:00.005+02:00

Nepasare, ciudat simtamant... Desi primul semn al traumei este negarea, acea ipostaza drapata in falsa nepasare... Si, de fapt, ajunsi aici, suntem invaluiti parsiv de vagii fiorii ai fricii, chiar nu am vrea sa patrundem mai adanc in stratificarea simtamintelor de teama sa nu ajungem la acel cotor amar al suferintei si diperarii. De ajuns atat, trebuie sa ne interzicem sa simtim! Nu ne vom gandi la viitor, la tot ce implica el, vom lasa viata sa se scurga exact la fel, nu vom varsa continutul trairilor decat aici iar oamenilor reali din jurul nostru nu le vom lasa decat banalitatea gesturilor si a vorbelor de pana acum. Trebuie sa speram ca va fi bine, clipa aceea va fi departe, peste zeci de ani, impinsa in cel mai indepartat punct al viitorului. Aseara, dupa veste, privindu-ma grabita in oglinda, mi-am pus pe buze cea mai rosie culoare, arma cu care am dorit sa sfidez ingrijorarea, ursita... Iar pe drumul spre casa, bizar, mi-am pus pe chip cea mai impenetrabila si vesela masca. Insa stiu ca fi bine pana la urma.

e numai sunet

2010-01-17T20:08:00.001+02:00

15 ianuarie

2010-01-15T20:51:00.004+02:00

Am risipit inserarea din jurul bratelor mele si era liniste, era 15 ianuarie.
Printre atatea zile pline de responsabilitati, drumuri strabatute,
Pasi grabiti, risipiti pe aleea timpului si a sufletului meu,
Mi-am amintit, citindu-va, ca astazi il aniversam pe poetul nostru national...
Oare, rataciti in crize financiare, politice si morale stim sa-l mai regasim in noi?
Ne mai depanam in minte, uneori, versurile ce ne-au incantat inimile inocente candva?
Cat spatiu am pus intre noi, prozaicii supravietuitori ai zilei de azi
Si starea de mai ieri cand vibram, simtindu-ne romani...

Stop violentei

2010-01-10T18:34:00.003+02:00

Violenta in familie este o problema o societatii mult dezbatuta dar care nu este inca luata in serios.

În România, la fiecare două minute o femeie este abuzată, iar în ultimul an a murit cel puţin o femeie la două zile din cauza violenţei domestice, conform celor mai recente sondaje şi statistici. Mai mult, aproape 20% din femeile abuzate spun că se confruntă dintotdeauna cu acest fenomen, iar peste jumătate dintre ele declară că au suferit deja cinci tipuri de violenţă. Deşi statisticile arată că 45,7% dintre femeile abuzate s-au confruntat cu prima formă de agresiune după cinci ani de căsnicie, aproape 40% reprezintă procentul persoanelor abuzate în copilărie şi înainte de mariaj.

Rusinea, prejudecatile, frica sunt doar cateva dintre motivele pentru care femeile abuzate nu cer ajutorul.

Violenta împotriva femeii îmbraca diferite forme pe întreg globul, violul, violul folosit ca arma de razboi, casatoriile fortate, casatoriile la vârste tinere, crimele pentru dota si crimele în numele onoarei, traficul de femei si fete, mutilarea genitala feminina si avortul selectiv pe baza de sex sunt toate manifestari ale violentei asupra femeii. Femeile sunt abuzate fara a se tine cont de stare de sanatate sau chiar de faptul ca sunt însărcinate. Multe dintre femeile abuzate nu depun reclamatie.

innoptare

2010-01-08T20:26:00.004+02:00

Imprumut din starea mea innoptarii ce se asterne peste oras,
Neliniste, angoasa, vioriu, cenusiu...
Azi secundarul se zbate in ceas ca inima vrabiei stranse in pumn,
Luminile strazii proiecteaza umbre bizare prin geam
Iar eu ascult, in tacere, stoluri de ganduri,
Zburatacind, cautand ferestre si limane de calm.

Ma reculeg in clarobscur...

vazduh turcoaz

2010-01-08T14:17:00.001+02:00

Ochiul plin al lunii m-a smuls din moliciunea somnului
ademenindu-ma in contemplarea noptii tarzii...
Sunetele indepartate crosetau dantela noptii
iar preaplinul senzatiilor imi imbata simturile.
M-am asezat cu genunchii stransi la piept
si mi-am abandonat privirea mijita pe imaculatul foii
ca un pictor ce vizualizeaza cu ochii mintii
viitoarea creatie a penelului si a gandului.
Imi parea ca litere rasucite ca intr-un manuscris arab,
se impletesc, izvorand din varful creionului
si inventeaza, dincolo de realitatea zapezii si a miezului de noapte,
un tinut arid si fierbinte, cu vazduh tremurand in inserare,
cu stele rasarind pe cerul turcoaz-oriental,
insotind luna plina ca obrazul unei cadane
inmiresmata cu iz de iasomie si flori de portocal...
Sunetele se indepartau si umbrele se prelungeau in zare
iar cai, camile si oameni invesmantati in straie luminoase
deveneau protagonistii unui vis visat cu ochii deschisi,
intr-o noapte de iarna cand ochiul vrajit al lunii imi risipise somnul...

Existã legi care te protejeazã

2010-01-07T21:55:00.006+02:00

Nu trebuie sa uitam ca in jurul nostru exista drame.

Exista violenta, abuz, discriminare...

Discriminarea femeii în societatea noastrã este o realitate.

Este discriminare pe bazã de sex sau orientare sexualã dacã vi se refuzã:

Avansarea/promovarea la locul de muncã
Salarizare egalã cu a unui bãrbat care ocupã un post echivalent
Angajarea pe un anumit post
Concediul de maternitate şi menţinerea postului pe perioada acestuia
Accesul la servicii sociale, medicale, juridice, etc.

pentru cã:

eşti femeie,
eşti însãrcinatã,
nu ai aspectul fizic corespunzãtor,
nu ai vârsta doritã,
eşti bisexualã ori lesbianã,
aparţii unei categorii minoritare…

Existã legi care te protejeazã!

LA MULTI ANI!

2009-12-29T19:11:00.002+02:00

trista trecere

2009-12-20T21:56:00.004+02:00

Sa repet sau e de prisos sa spun ca viata e o farsa macabra? Caci nici nu o traim bine si ni s-a si scurs printre degete... Mi-am zis ca nu voi merge sa-mi iau la revedere de la acest OM pentru ca vreau sa-l port in amintire asa cum a fost in ultimii 15 ani, demn. De fapt, nu, nu pot uita ultimele saptamani, cum s-a stins si cat de stupid a fost totul, de parca o conspiratie a destinului a dorit cu tot dinadinsul ca el sa plece dintre noi. Neglijenta, nepasare, ignoranta. M-a ravasit totul, pana si reactiile celor care l-au cunoscut mult mai bine si mai indeaproape decat mine, a celor care l-au iubit, uneori nepermis, a celor care l-au considerat mentor, model de viata sau a celor care l-au judecat mult prea aspru, in sinea lor. Poate ca multe pacate nu i-au fost chiar straine, poate cu buna stiinta s-a lasat inconjurat de oameni cu ambitii trufase, poate ca s-a lasat folosit de oameni mici ori el s-a folosit de fiinte cu "calitati" pe care nu le poseda insa uneori trebuie sa scoti castanele din foc cu mana altcuiva, de ce sa-l judec eu, iar daca acea persoana poseda un strop de marsavie, asta e, puterea cere multe, e greu sa ramai cocotat acolo sus fiind un gentilom desavarsit, exersand respectul pana si cu ultimul om din societate, facandu-se egal si cu cel de jos... Mult timp nu am vrut sa cred unele soapte, multe contradictorii, poate chiar si acum neg... Mult timp nu am putut sa cred ce drama traia dincolo de portile institutiei, cum nu lasa sa se vada la suprafata nici o strop de amaraciune sau deceptie. Au trecut generatii prin mainile lui, cativa s-au ridicat la inaltimea asteptarilor insa in locul lui de suflet nimeni nu i-a desavarsit ambitia, pruncul de aur al vietii sale, viata ce simtim toti cei care l-am stiut ca a fost sinonima cu profesia sa... De cateva ori m-a batut gandul ca s-a stins ca o lumanare cand si-a dat seama ca locul unde a muncit si a pus atata suflet ramane de izbeliste, ca noi plecam, ca disparem fara regrete ca niste tradatori, asa cum ne transmitea din priviri, in ultimul timp, cu tristetea celor mai albastri ochi pe care i-am vazut vreodata...

...file de jurnal

2009-12-12T00:40:00.004+02:00

Astazi, incercand sa "risipesc" cateva lungi clipe de dinaintea unui interviu, am descoperit o bijuterie arhitectonica, biserica Sfantul Spiridon nou. Va spun drept ca am fost profund impresionata de acest edificiu si mi-am amintit cu tristete de promisiunea neonorata, facuta noua insine, de mine si de prietena mea draga Lucia, de a descoperi si a admira astfel de nestemate ale trecutului. Cautand pe internet date suplimentare am aflat cutremurata ca a fost cat pe ce sa fie daramata de regimul comunist... Of.

Si inca ceva, am gasit acest locsor virtual care mi-a incantat sufletul: bucurestii noi si vechi

bizar...

2009-12-09T19:36:00.004+02:00

Revin la spatiul alb, nescris, cu setea insetatului...
stiu, nu m-am mai revarsat in linistea cuvantului de mult timp,
traiesc in afara cu faptele mele, cu zbaterile mele, cu timpul acela sterp
dintre doua actiuni... timp in care uit ca exista un spatiu infinit numit suflet, propriul suflet...
cunosc o tanara ce repeta vorbind despre suflet sau viata ca atatea lucruri sunt stupid de bizare,
viata pare cladita din caramizi imbinate cu mortarul intrebarilor generate de situatii bizare...
bizar cum transformi un prieten in necunoscut uitand,
bizar cum presari cenusa uitarii pe amintirea sufletului ce te-a iubit pana la descompunere,
pana la risipirea in nefiinta si dincolo...
bizar cum inventezi o casta aparte, cea a oamenilor inutili, a celor cuprinsi de neputinta,
ce inca se incapataneaza sa isi recupereze sanatatea din ghearele spectrului unei mortii premature...
bizar cum prietenii se cern in balast si pepite, prea putine veritabile...
bizar cum alegi sa nu mai simti amanand confruntarea cu neimplinirea si slabiciunea ta,
regasita in comportamentul celui din fata ochilor tai...
bizar cum unii isi baga... pseudopodele caracterelor lor de doi bani in spatiul psihic sacru al celui de-alaturi, in sperantele si nevoile lui vitale...
bizar cum pasesti pe o treapta si brusc ramai captiv unui alt mod de a fi privit si judecat...
bizar cum oamenii loviti sunt asezati la baza lantului trofic pe care se cocoata... sacalii...
bizar cum nu ne pasa de prea multe si mult prea multi din cei aflati in crunta nevoie...

2009-12-05T17:51:00.009+02:00

Aveti grija la cizmulite si la urna electorala,
iar din partea mea numai urari de bine dragi prieteni!

2009-11-28T13:22:00.001+02:00

Cele 7 minuni

suisuri?

2009-11-26T22:07:00.003+02:00

Framantari. In fata, incertitudini, in spate, solul solid in care mi-au crescut radacinile celei mai frumoase perioade a tineretii. Iar acum urmeaza primul si cel mai greu pas... sunt ravasita de teama viitorului, oricat de imbietor m-ar ademeni. Poate pentru nimic nu m-am framantat ca pentru acest viitor loc de munca.

Etenul trandafir

2009-11-25T11:47:00.003+02:00

Facem ce facem si tot la trandafiri ajungem.
Sa fie karma noastra?

la joaca!

2009-11-24T12:05:00.001+02:00

Si dupa atata incrancenare, pana mergem iar la vot sa ne distram cu cascadorii rasului de la otv si din politichie.

Cine sunt eu?

2009-11-18T14:32:00.003+02:00

Ma caznesc sa scriu cateva randuri la intrebarea cine sunt eu, un referat cu tenta psihologica... Iar raspunsul il gasesc mozaic in multe dintre postarile de inceput ale blogului meu. E un raspuns subiectiv, raspunsul adevarat il vom afla sau nu la sfarsit vietii noastre, indiferent de raspunsurile psihologilor sau filozofior, neutru de explicatiile biologilor si sociologilor. Trestie cugetatoare? Punct efemer pe axa timpului si spatiului? Materie vie guvernata de legile fiziologice si psihice? Cine suntem noi, luati fiecare in parte si cine suntem noi in ansamblu?

iubirea...

2009-11-18T09:35:00.000+02:00

condori

2009-11-15T15:31:00.002+02:00

Si pentru ca ai spus ca preferi muntele in defavoarea

marii, eventual vreun condor ratacit, poftim! Nu am facut

decat sa culeg cateva fotografii de pe Picasa. Condori,

temple ale incasilor, Machu Picchu, desenele de la Nazca,

muntii Anzi cu vestigiile sale arheologice iata ce calatorie

imaginara ti-am propus!

Africa

2009-11-15T15:30:00.001+02:00

AFRICA

versus

2009-11-15T11:34:00.002+02:00

Tu versus eu. O mana fatarnica intinsa a prietenie si impacare. Un gest ce nu poate sterge impresiile despre celalalt, impresii intiparite pentru totdeauna in sinele propriu. Un gest ce poate fi un inceput dupa un lung sir de ganduri negative, un lung sir de evitari, intr-o lunga perioada de aproape 15 ani. E viata ta, e munca mea, cum pot fi puse intr-o balanta cinstita? Atat de multe in comun si atat de multe ce ne aseaza de-o parte si de alta a unei baricade, tu versus eu, combatanti de neconciliat...

exercitii de resuscitat echilibrul

2009-11-15T00:12:00.000+02:00

Hai, fa-o! Sa nu-ti mai aduci aminte de nimic

Sau sa-ti aduci aminte ca prin vis

De cioburi calcate, amare,

Sa cerni trairile depozitate inevitabil in subconstient,

Sa le ingropi mai adanc decat pe niste fosile.

Au fost pentru tine momente, zile din viata,

Fundamentul care se clatina azi,

Edificiul pe care-ti zidesti constiinta;

Sa ti le amputezi ca pe niste cangrenate extremitati,

Inutile, inutile, INUTILE!

Sa ajungi sa iti repeti la fiecare pas, a trecut, nu mai doare,

Reflectiile despre clipa traita sau despre anul viitor sunt nocive,

Traieste ca si cum ai avea titan in loc de inima,

Totul sa ricoseze, sa alunece pe langa ea,

Sa lasi sa se scurga toxinele ca printr-o roca aquifer,

Sa nu pastrezi nimic in tine, cat nu ai puterea sa pleci,

Macar sa iti tesi din borangicul lasitatii

Vesmantul mincinos si impenetrabil al lehamitei,

Al indiferentei aparente, a intangibilitatii…

Sunt obosita si ma ispiteste depresia,

Ca intotdeauna ii zic sfidator un adio si imi zambesc…

imagini

2009-11-10T13:09:00.002+02:00

Cat de usor suntem tentati sa judecam oamenii la prima impresie. Ce e dincolo de imaginea pe care ne-o servesc, bine lucrata si studiata in fata oglinzii, ce e dincolo de aparente, ne putem da seama numai daca vrem sa vedem cu adevarat. Uneori avem surprize, chiar de proportii. E mult prea usor sa crezi in fata frumoasa a omului. Imi spun mereu ca nu trebuie sa judec preconceput sau sa trec in extrema cealalta insa, atunci cand drama personala a cuiva trece granitele contaminand, consider ca e mult prea grav ca sa fiu neutra.

interogatii

2009-11-10T13:05:00.001+02:00

Exista intrebari la care daca incerci sa raspunzi, aluneci intr-o zona ciudata caci sunt intrebari care sunt puse pentru a nu avea raspuns. Sunt intrebari lasou care te dezechilibreaza, care te fac raspunzatoare de nimicuri colosale si de care, la urma urmei, poate depinde un microunivers banal in descompunere. Care ar functiona bine mersi fara intrebarile tale sau raspunsurile mele.

prietenii pretinse

2009-11-10T12:57:00.002+02:00

Esti onest cand ii pretinzi prietenului sa se comporte conform standardelor tale? Si cat de tare il cunosti crezand ca dincolo de insingurare si indepartare poate sa se preteze la gesturi nelalocul lor?

stari

2009-11-06T10:55:00.002+02:00

Hai sa ne dedublam de tristeti si ne regasim in setea de viata. De ce sa irosim lacrimi cand putem sa zambim, de ce sa traim in pustiu cand putem sa ne percepem pulsatiile inimii mustind de viata?

Devii crud cand imi arati obrazul arid al lunii, atunci vocea ta imi suna ca un tipat de cucuvea. Si de aceea te uit de parca nici n-ai exista, cu fiecare cuvant risipit in vant, ce mod bizar de-a rezista...

irizatii

2009-11-06T10:43:00.003+02:00

Strangem in noi amalgam de trairi, uneori contradictii si refulari. Ne ascundem in spatele cuvintelor, ne descoperim sufletul in rostiri si apoi iar vrem sa disparem, sa nu ne mai stie nimeni cum suntem cu adevarat. Eu una n-am intrebat niciodata pe nimeni daca as putea alege o anume cale, nici macar n-am rostit cu voce clara acea intrebare sufletului meu, doar am pasit inainte cu ochii inchii sau poate larg deschisi. Cu aceeasi privire cu care pipaisem irizatiile altor gandiri, cu aceeasi privire avida sa cuprinda lumea gandurilor si a cuvintelor. Intotdeauna, insa, am cautat sa inteleg cand sa ma opresc, m-am intrebat daca am facut asta prea tarziu sau prea devreme. Poate nu de putine ori am rostit cuvinte pe care nici eu nu le-am crezut, toti facem asta uneori cand vrem sa rupem un fir sau cand vrem sa schimbam firul trairilor si actiunilor care ne-au uimit. Cand simtim ca e momentul sa rupem un fir, oricat ar durea, o facem. In lumea cuvintelor sunt caderi si suisuri, te poti lovi dar te poti si resuscita doar cu intonatia unui cuvant, poti simti taisul unei rostiri dar intr-un sfarsit poti deveni imun. Am inteles intotdeauna ca cel mai pretios lucru in viata ramane prietenia, indiferent de ce m-a legat initial de oamenii din jur. Inteleg uneori grija altora de a nu ma rani insa nu sunt atat de vulnerabila pe cat par si toti dorim sa ne imunizam prim propria experienta.

Help

2009-11-06T10:14:00.002+02:00

Oare mai poate comenta cineva aici?

Eu nu pot!!!

urmatorii pasi

2009-11-03T21:17:00.003+02:00

Cine si cum suntem noi? Fiinte preocupate de acesta intrebare. Fiinte unice constituite intr-un amalgam de roluri psihologice pe care trebuie sa le onoram in diversele situatii si imprejurari ale vietii noastre sociale.Actori interpretand rolurile propriei vieti, trecand prin stadiile de fiu/fiica, parinte, prieten, tovaras de viata, superior, coleg, subaltern, alternand si impacand toate acestea, incercand sa fim noi insine. Suntem fiinte sociale. Dar ce se intampla cand influente straine iti dau de inteles ca nu e corecta partitura pe care o interpretezi? Ca imaginea pe care si-a facut-o despre tine aproapele tau, oricare ar fi acesta, nu corespunde comportamentului pe care il ai, ca e inadmisibil sa ai purtari sau sa rostesti cuvinte care nu au ce cauta in contextul imaginii care te reprezinta si pe care ti-ai format-o de-a lungul vremii? E corect fata de tine insuti sa joci la nesfarsit dupa muzica fredonata de cei care iti sunt prieteni, soti, parinti, sefi, guvernanti? Cat te respecta acestia incarcand sa te aseze in tiparele lor? Cat te respecti tu, necautandu-ti fagasul care sa ti se potrivesca? E corect sa iti cauti drumul tau atat timp cat prin faptele tale nu ii prejudiciezi pe ceilalti, cat nu le afectezi libertatea dar totodata cat nu iti tradezi fiinta si nu te pui in pericol din punct de vedere al integritatii sufletesti si chiar fizice.

primul pas

2009-11-03T20:57:00.005+02:00

Hai sa ne scuturam de tarana amaraciunii zilei si sa pasim cu incredere spre ziua de maine! Pentru ca mai avem si zile oribile, ca cea de astazi si care se cere a fi uitata. Hai sa uitam vocile stridente care ne zugravesc in nuante de negru si gri! Hai sa ne privim in oglinda si sa ne dam seama ca trebuie sa fim multumiti cu noi insine! Hai sa nu ne mai lasam doborati de vorbe. Imaginea pe care ne-o cladim singuri trebuie sa fie cea mai puternica arma cu care sa luptam impotriva imaginii pe care ne-o fac altii, nu neaparat binevoitori. Pentru ca ne pasa de ceea ce facem! Pentru ca e vorba de noi ! Pentru ca le stam ca un ghimpe in drumul lor spre putere, spre functie, spre o treapta mai sus, nu neaparat cea politica. Pentru ca nu isi inchipuie ca altii nu sunt atat de disperati sa se afirme cu orice pret, jignind si jucand necinstit. Pentru ca inca mai credem ca, pentru a ajunge sus trebuie sa ne folosim in primul rand de calitati, nu de altceva. Pentru ca nu ne plac persoanele care se cred centrul pamantului si vezi Doamne, lipsite de greseli.

buhuhu!

2009-10-31T17:07:00.004+02:00

Mare grija astazi dragilor! Be happy!

E toamnă iar surâsul e primăvara ce ne adie pe obraji

2009-10-29T14:16:00.006+02:00

Afară e toamnă şi stă să plouă. Dincolo de anotimpuri, în fiecare surâs regăsim adierea primăverii. Căci primăverile vin si pleacă, zboară ca frunzele risipite în vânt şi rămânem întrebându-ne dacă am surâs suficient de mult pentru o viaţa...

"Noile mitologii"- promovata de Cafe Gradiva

2009-10-29T14:14:00.002+02:00

Va recomand:

http://cafegradiva.blogspot.com/2009/10/noile-mitologii.html

viata ta - o lupta cu morile de vant

2009-10-27T14:11:00.005+02:00

Inca ma mai doare sa vad roata vointei scrasnind in gol,
Sa vad sfortarile de a invinge neantul risipite in van...
Locul in care trebuia sa picure cristale de simtire
Il vad invadat, sugrumat, sensibilitatea ucisa pana la ultima centima.
Vad ca intr-un cosmar nisipuri miscatoare avide sa scufunde,
Iar nebunia de a invinge morile de vant o vad uriasa, devenita obsesie...
O vad transformand totul intr-un Don Quijote stapanit de paranoia,
Posedandu-se cu schizofrenia, anuland orice altceva!
Cum sa scapam de aceasta nebunie de dincolo de demnitate?
Cautandu-ne pe noi in mijlocul principiilor in care credeam.
Renuntand la infratirea cu cel ce te tiraste prin glod
In marsul sau triumfal catre dezbracarea de uman si imbracarea in nimicnicie...
Alunga omule de la tine pe cel ce te anihileaza pentru a creste precum tumorile,
Care te foloseste distrugandu-ti demnitatea si prietenia
Pleaca pe nesimtite, sau ia aminte la pasarea Pheonix care o ia de la capat
Ridica-te din cloaca in care-si varsa toti refularile si redevin-o tu!
Poate ca e ultima clipa in care sa-ti recapeti dreptul la a fi tu insuti...

Spune stop violentei domestice!

Oamenii uragan

2009-10-27T13:55:00.004+02:00

Exista oameni care ..."nu" gresesc niciodata, care pentru a sublinia cat de ..."logica" le este judecata, sunt in stare sa se lupte cu intrega omenire. Acesti oameni nu ar recunoaste nici sub tortura ca adevarul este relativ si ca pot gresi cateodata chiar si ei. Pusi in fata evidentelor aduc argumente nenumarate care, chiar daca n-au legatura cu adevarul, sunt pentru ei axiome de necontestat. Obsesia pentru parerea proprie anuleaza respectul pentru persoana de alaturi, duce la afirmatii si iesiri necontolate care le influenteaza negativ relatiile sociale, afective sau profesionale. Si nu exagerez, exista alaturi de noi asemenea oameni. Sa nu va mirati de cazul sotului care si-a ucis propriul copil numai pentru a nu il primi in custodie fosta sotie, sa nu va mirati de sotii care fac un calvar din viata sotiilor de care urmeaza sa divorteze sau nu. Nu sunt doar barbati in aceast a categorie, insa puterea in mainile acestor oameni este o arma grozava. Mai grav este cand sunt convinsi ca nimeni nu trebuie sa aiba pareri personale si ca sunt indrituiti sa isi impuna parerile chiar cu forta bratului. Drepturile sunt numai ale lor iar obligatiile numai ale celorlalti. Sacrificiile care conteaza si trebuie luate in considerare sunt numai ale lor iar ceilalti trebuie sa le faca de la sine si in mod continuu, fara a le aminti macar. Numai o astfel de persoana munceste si o face perfect, doar ea merita a fi promovata si platita la plafon maxim. Numai un astfel de parinte da o educatie perfecta, cel mai adesea prin violenta psihica sau fizica. Partenerul, fara tagada ca este singurul vinovat de fiecare problema aparuta in destinul copiilor, de fiecare echimoza aparuta la joaca sau de fiecare guturai. Rabdarea lor bineinteles ca este imensa dar nici gand sa mai suporte sa mai fie vorba inca o data de acelasi subiect, pentru ca incepe uraganul. Considera ca doar ei trebuie sa fie mana dreapta a sefilor caci doar ei stiu sa aduca treburile pe fagasul normal si sa impuna colegilor, supunere si munca exemplara. Adica eforturi ale celorlalti pentru promovarea, retribuirea si lauda sa vesnica. Sa ne fereasca Dumnezeu de cei ca ei caci eu stiu cativa si stiu despre ce vorbesc!

Spune stop violentei domestice!

Urbea noastra sublima

2009-10-24T16:13:00.001+03:00

De ceva vreme imi da tarcoale o intrebare demna de o postare, oare cum m-as adapta eu vietii unui oras mic , eventual vietii rurale. Dependenta de Bucuresti a ajuns sa insemne obisnuinta sau resemnarea in fata zgomotului strazii, a poluarii si a mijloacelor de transport aglomerate, a trotuarelor murdare si in fata strazilor cu asfalt bombardat de repavazari proaste, in fata concetatenilor galagiosi sau a topanului de lipsa de educatie. Oare cum m-as comporta in alte conditii? Sunt situatii ce tin de urbea noastra (draga), care ma enerveaza, ma streseaza dar ce ma seaca cel mai tare este chipul majoritatii bucurestenilor, oameni cufundati in sinele lor, in gandurile despre grijile si preocuparile pentru ziua de maine si mai ales pentru ziua de azi. Bucurestenii nu prea par destinsi, daca ai curiozitatea sa urmaresti chipurile trecatorilor, te uimeste uniformitatea expresiei lor faciale, cea de oameni dezamagiti de viitor. Ma mai seaca atitudinea pe care o au cei care muncesc, majoritatea are o atitudine de lehamite pentru lucru, pentru obiectul sau, mai ales, pentru fiinta pe care se axeaza munca lor. Injuria e mult mai la indemana decat vorba frumoasa, atitudine ostila decat cea amabila si corecta. Relatiile cu publicul sunt dominate de nerostite reprosuri pentru public. Mi se pare sau... Intr-un oras mare te pierzi, iti pierzi certitudinea apartenentei dar capeti iluzia ei. Aici esti inconjurat de necunoscuti indiferenti mai mult decat de apropiati si prieteni. Mai spuneti si voi.

Salutari

2009-10-24T16:08:00.000+03:00

Am aflat de pe weblog.ro, locul unde serverele cad ca frunzele toamna, ca au fost necazuri si in... paradis, adica pe blogger.com. Eu la asta nu ma asteptam, sincer, credeam ca am contaminat computerul cu virusii mei gripali nonporcini. Dar acum suntem bine amandoi si blogul si io. A trecut si suntem iar voiosi si bucurosi.

2009-10-21T15:51:00.002+03:00

Imi puteti spune si mie cum pot vizualiza comentariile recente pe pagina principala?

.preferatii mei.

2009-10-20T23:32:00.013+03:00

Marturisesc, nu stiu cu ce sa deschid pps-urile asa ca nu-mi mai trimiteti asa ceva. Daca sunt amuzante sau pretins amuzante nu-mi pasa, mai bine pozele cu preferatii fiecaruia. Eu, una, sunt acum in convalescenta sufleteasca dupa ce Lucas a parasit Oamenii lui Paco, serialul meu preferat la care nu-mi trebuie autocontrol sau intrebuintarea vreunui procent din IQ-ul personal pentru a rade din tot sufletul la situatiile fanteziste si ineptiile personajelor. Cateodata e bine sa le mai dai frau liber laturilor recesive din psihicul tau, laturi care sunt tinute sub excesiv control. Deci liber la comedii trasnite sau la telenovele cu actori/actrite bune. De ce sa ma dau mare ca sunt anti telenovele, ca dispretuiesc posturile care le difuzeaza si pe cei/cele care le urmaresc, daca eu nu am urmarit decat cateva episoade dintr-o telenovela( doar de dragul lui Osvaldo), asta nu inseamna ca impart societatea in anti si pro privitori de telenovele. Sau manelele, daca eu sunt anti manele trebuie sa ii consider inapoiati pe cei carora le place acest gen muzical? Fiecare e liber sa sinta un anume ritm, numai sa nu dea muzica tare si sa ma oblige sa-l dispretuiesc pentru asta. Rockul e acceptat de toata lumea? Sau jazzul? Nu. Asa ca, liber la muzica de orice fel. Mi-ar place sa stiu ca nu sunt unica in preferinte, ca altii gandesc la fel insa lumea ar fi monotona fara diversitate.

mai vreauuuu

2009-10-20T18:53:00.000+03:00

influentza

2009-10-17T17:21:00.002+03:00

Cateodata noptile sunt atat de tacute

Incat intuiesc serpuirile timpului

Plimbandu-se cu urechile astupate

Prin cotloanele spatiului...

Las pleoapele sa cada, cortine roz,

Ca niste petale depigmentate de maci

Si-mi numar, matanii, bataile inimii.

Le simt grabite sa suie-coboare

Montagne-rouse-al vietii mele

Sau invrednicindu-se la tranta cu vesnicia

Doar pe particula efemera a unui ritm sinusal.

In acele nopti tacute,

Toate micile zgomote care dau nuanta linistii

Erup in cataclisme decibelice

Pe plaja hiperexcitata a timpanului meu:

Morisca metalica a ceasornicului rontaind grauntele secundelor,

Colo particulele atmosferice maturate de capriciile adierilor

Sau cate un sfasietor trosnet al ... televizorului.

E un alt plan al existentei mele,

Fasia vargata a insomniilor

In care ma potopesc uneori acut impresiile senzoriale.

Simt dramatic nevoia sa-mi caut echilibrul

Pipaind febril asternutul cu buricele degetelor,

Lasand sa se desfasoare filigramele amprentelor

Spre a elibera inchipuit corpusculii terminatiilor tactile,

Avide sa se posede salbatic cu cutele,

Cu topografia cearceafului...

Simt impletindu-se impulsuri intr-o cascada viforoasa,

Cald, rece, neted, cutat, aspru, pufos, dureros

Si ma hotarasc sa evadez, sa fug din mine, sa ignor.

Pentru un timp imi simt doar pulsul galopand

Buzele uscate, respiratia dispneica

Apoi pe masura ce-mi umezesc buzele

Constientizez harta carnoasa a gurii

De la comisura la comisura,

De la sublingual la valul palatin

Si simt cum centrii nervosi devin acut constienti

De fiecare val umed ce-mi invadeaza papilele gustrative,

De fiecare protuberanta, netezime, creasta dentara

Cald, rece, umed, uscat, aspru, neted,

Senzatii haotice ce ma fac sa ma intreb

Daca mintea mea mai poate ramane intreaga

Sau urmeaza sa-mi fie mistuita intr-o autocombustie spontana...

Ametesc, totul se invarte cu mine, imi caut echilibrul

Parca anihilat de capricii gravitationale

Si sar din asternut cautand ceasul.

Nu au trecut decat cinci minute,

Noaptea de insomnie imi ranjeste amenintator,

Febra nu mi-a scazut sub 39 de grade,

Tremur, asud, din cand in cand tusesc...

Ploaie de toamna

2009-10-12T15:14:00.012+03:00

Cu fosnet monoton un vant rebel de toamna

Imi canta la fereastra o serenada calma

Si ramuri unduioase de salcie pletoasa

Imi leagana auzul in noaptea-ntunecoasa.

Intr-o lumina vaga, sclipind chihlimbariu

Ii imprumut azi ploii din ritmul ei cel viu ,

Scurgandu-se in picuri pe crengile plangande

Direct pe ramuri albe-n dendrite frematande.

Natura amutita in vise adancita

Respira-n ritmul ploii cu lumea adormita

Iar noaptea umed-rece plangand bacovian

Ma infioara-n temeri de mit diluvian.

Iar aburi albi si reci de umezeala fina,

Imprastiind miresme de frunze si de tina,

Imi mangaie mirosul si ochiul obosit,

Plutind spre risipire din solul umezit....

solventi poetici autumnali

2009-10-12T14:59:00.005+03:00

Se ia un strop de ploaie de toamna,

Sarutand aramiul unui colt de frunza

Si se decanteaza in causul palmei a mangaiere.

Dupa ce il privim in sticla de ceas a asfintitului,

Amestecam cu mirosul pamantului proaspat plouat,

Omogenizam bine cu bagheta metaforelor

Si apoi cristalizam in adierea cu-vantului.

Se presara apoi, in miez de noapte,

Cu pulberea sclipirilor de stele,

Se marunteste bine in mojarul poeziei

Si se lasa, in sticla inchisa la culoare,

La macerat, pana dimineata

Peste umbra crengilor frematande,

Cand numai cu un picur de turnesol poetic

Transformam totul intr-o solutie... filozofala violeta

Sclipind, dincolo de retina, in adierea cu-vantului.

ciudata tristete

2009-10-09T14:12:00.003+03:00

Ciudat cand cuvantul nu porneste din inima,
cand se loveste in celalalt ca in zid
sau cand lasa dare rosii pe cord,
ciudat cand iubirea se transforma in iad,
cand amintirile otravesc prezentul
sau cand prezentul ucide amintirile...

am nevoie

2009-10-09T10:41:00.004+03:00

Am nevoie uneori de un strop de singuratate pentru a medita si a germina propriile ganduri,

Am nevoie de tacere pentru a-mi recunoaste sunetul propriului glas,

Am nevoie de intimitatea solului pentru a simti cum semintele incoltite cauta drumul spre lumina,

Am nevoie de spatiu sa-mi intind propriile aripi cu care sa-mi regasesc rutele viselor,

Am nevoie de libertatea care sa ma lase sa aleg sa iubesc cum stie fiinta mea,

Am nevoie de soare pentru a-mi incarca ramurile sufletului cu fructe zemoase,

Am nevoie sa refuz sa aud cuvinte tari, prin aceste oricine ma va pierde pe vesnicie,

Am nevoie sa vad singura cand gresesc, cand cuvintele aluneca inconstient de pe sina sensurilor,

Am nevoie sa nu fiu judecata dupa gesturi disparate, dupa reactii provocate de fapte straine,

Am nevoie sa ma si descarc uneori, sa mai si sudui, de parca as putea, sa mai si tip, sa fac gesturi stereotipale cand ceva ma apasa,

Am nevoie de adevar cand pierd logica faptelor, cand intuiesc poate gresit ezitari,

Am nevoie de aer, de un refugiu din care sa nu-mi mai pese de lumina mohorata a zilei, sa devin intangibila uneori,

Am nevoie sa am puterea sa las pe cei de alaturi sa-si aleaga propriile optiuni,

Am nevoie sa verific, picurand acid, autenticitatea metalelor-cuvinte ce se autodeclara pretioase.

incursiuni în apele gândurilor

2009-10-09T10:13:00.005+03:00

Câte plonjări aproape de străfundul sufletului pentru a ne pipăi umbra?

Câte răsuflări măsurate în decilitri pentru a ne scufunda în apele noastre de mare adâncime?

Câtor valuri să le stricăm frumuseţea, simetria, cu clipirea dezordonată a genelor noastre?

Disecată de briza oceanului, feliuţă cu feliuţă şi încă mai este de disecat. Sau etirată fir cu fir spre cercetare, straniu exemplar ignorat de ihtiologi.

Tinzând spre simetria oferită de reflectarea in oglindă a jumătaţilor de obsesii.

Obsesie pentru ce e dincolo de deşert, tăcere, cer, ţarm, violet dar scufundare în profunzimea lor. Fata morgana luându-ne la bani marunţi existenta.

Selene, captată de pe orbita , ferindu-şi un obraz de privirile directe dar lasându-se răscolită de indiscreţia telescoapelor.

Cel mai detestabil să sfărâmi cuvintele in bucaţele ca pe nişte beţişoare aromate, cu mirosuri stăruitoare până la saturaţie.

Suprasaturat de freamătul si aroma intensă a mării dar obsedat de tainele ei până la ultima.

Ce ramâne când se termină mareea de lava cuvintelor? Tăciunii tăcerilor, aburul cuvintelor si cenuşa sensurilor.

Umbra cuvintelor scoborând în subconştient pentru excavaj.

Pipăit empatic de la prima sinusoidală a literei alfa.

Poame stafidite de poftele lirice ale intomnării.

Gândurile străine şi stăruitoare întru cercetare ca niste vietaţi acvatice înotând prin versurile mele.

Avertismente pentru vreme rea. Se apropie furtuna? Mai bine: inotatul interzis, ape adânci!

2009-10-09T09:33:00.002+03:00

Dincolo de mine e un spatiu pe care incerc sa-l neg uitand ca el se prelungeste adanc in mine prin dorinta. Dincolo, sunt eu, sunt libera, impreuna cu visele mele. Sunt eu.

vis bizar

2009-10-08T11:36:00.006+03:00

Sunt nopţi când sunetele par distincte,
zămislite în cuibul liniştii aparente...
Le simt cuibărindu-se pe ramurile dendritice,
păsări adulmecând insomnia,
hrănindu-se cu polenul amar al orelor de nesomn.
Sunt nopţi când liniştea curge lin
sau altele, când simt că alunec din moliciunea patului
în imensitatea inconştientului
unde realitatea e recomformată în vis
într-un episod jucat după alte reguli.
Filmul ultimului vis s-a rupt voit in proiector...
Continuarea lui s-a încheiat înainte de epilog,
A rămas doar stop-cadrul în care
vârtejul acvatic al reprimării scufundă va urma-ul.
Sfârşit, restul e chemarea ielelor, nu crede.

fulguieli de gânduri

2009-10-07T12:00:00.005+03:00

Arunc spre cosul amaraciunilor inca o pagina mototolita scrisa cu visele inimii.
Stiu, maine soarele va rasari, florile vor mirosi la fel de ametitor.
Iar eu voi dosi in cotloanele nevazute ale inconstientului inca o deceptie,
Inca o lectie dureroasa si imi voi aduce in minte doar amintirile frumoase.

AJUTOR!!!

2009-10-05T13:20:00.002+03:00

Cine ma poate ajuta sa scap de paginile: http://www.widgeo.net/CPXads.html care imi apar de fiecare data cand accesez propriul blog?

octombrie

2009-10-05T11:41:00.001+03:00

Risipite frunze ale toamnei, suflate din uriasul puzzle al verii catre atingerea iernii... Insangerate degete-frunze cu care copacii au pipait imensitatea timpului, scurgerea clipelor... Descuamate amprente ruginii cautand mangaierea vantului si a razelor verii... Frunze-ganduri calatoare imbatranite in asteptarea zborului... Sarut imbujorat pe tampla lui octombrie...

vreau o toamna...

2009-10-05T11:28:00.004+03:00

Vreau sa evadez din tavalugul zilei in lumina dulce a unei toamne aurii care isi parfumeaza imbratisarea cu arome de frunze si ierburi cuibarite pe solul reavan al padurii. Vreau sa smulg putere si liniste de la verticalitatea trunchiurilor mandre, de la indiferenta resemnare a frunzisului ce-si arde vietuirea in culorile ruginii depuse ofranda, la radacina celor ce le-au leganat murmurul, din prag de primavara pana in prag de toamna. Vreau retina imbatata de mierea razelor calde strecurata de desisul frunzelor aramii, vreau auzul rasfatat de balada vantului, neobosit trubadur furand mangaieri ramurilor...
E toamna...

despre frustrari si revolte

2009-10-05T11:19:00.001+03:00

Acestea fac parte din viata noastra, a tuturora. Criticile exista orice ai face insa a fi cu adevarat matur in gandire si in conduita tine de felul in care reactionezi. Te poti revolta, poti fugi de critici, poti deveni depresiv, poti ignora sau iti poti canaliza revolta spre a a face altceva cu adevarat constructiv pentru tine. E drept ca e mai greu cand oameni carora le-ai impartasit trairile tale jongleaza cu ele ca la circ, dar...Cineva zicea ca omul fara dusmani nu exista, daca nu esti criticat nu esti inscris in Pagini Aurii. Atat timp cat constientizezi cauza revoltei tale nu e indicat sa ti-o impingi in inconstient. De acolo ea poate erupe cand nu te astepti si sub o forma in care nici nu poti sa o recunosti. Cel mai bine este sa o canalizezi spre ceva cu adevarat constuctiv.

destinul din... ceai

2009-10-03T15:59:00.001+03:00

Cate ganduri, destine gasite in frunza din ceai,

Oare pentru mine ce intamplare inovatoare,

Ce lucruri extraordinare?

Apele, se stie, cumpanesc indelung

Pe ce drum, cum, cand...

Pastreaza, dincolo de oglindirea fugara,

Impresiile in dispozitia moleculara.

Pentru ape totul trebuie sa fie mult mai clar

Pentru a lua forma data de pahar...

Prea rece, ingheata,

Prea fierbinte distruge principiile din planta,

Deci las descifratul destinului pe o alta data....

precipitatii

2009-10-03T15:45:00.002+03:00

Secretul meu? Chiar imi plac ploile.

Insa statutul meu de persoana imuna la farmecele meteosensibilitatii

Imi permite sa iau ploaia si ca pe un simplu fenomen,

Sursa de primenire a atmosferei, antidot pentru ariditate, motiv poetic...

Cea mai cea ploaie de primavara, o tin minte chiar si acum,

Ma intorceam de la antrenament

Extenuata de pase cu schimb de locuri si aruncari la cos,

Brat la brat cu prietena Miha, sub o umbrela intoarsa pe dos de rafale,

Ferindu-ne de valurile de apa, tasnind furioase de sub rotile masinilor,

Si enervate de blocajul troleelor care luasera pauza fortata din cauza ploii,

Suduind claxoanele care sicanau, doua zalude cu pletele lungi siroind...

Ciudate amintiri mai stochez in minte...

Cea mai... cea ploaie de vara?

Iscata din senin, dupa o zi caniculara in care imi demonstram,

Intaiasi data si pentru singura oara, talentele de culegatoare de... fasole.

In mijlocul campului, doar cu matusa, nemultumita ca tecile nu cresc direct in conserva,

Si cantand cat ma tinea gura melodia din Gaviota(telenovela, vere).

Cam asa de brusc s-a terminat experienta mea de chipesa agricultoare, cu o furtuna groaznica,

Cu un cer negru de nu mai vedeai pamantul de sub talpi si cu descarcari electrice.

Cea mai cea ploaie de toamna?

M-a prins in timp ce traversam curtea spitalului Fundeni,

O ploaie cu siroaie de apa mai ceva ca in Mesterul Manole...

Aveam examen la neuropsihiatrie, ma grabeam.

Eram imbracata elegant, incaltata cu pantofi cu toc zgarie-nori

Pe care sigur ca i-am dat jos si am luat-o desculta prin baltile

Care-mi treceau de glezne, incercand sa ma adapostesc mai repede.

De atunci spun, excesul de precipitatiuni dauneaza grav genelor rimelate si dresurilor lycra...

stropi, picuri

2009-10-01T11:46:00.001+03:00

Of, cat plumb a strans cerul pe desupra capetelor noastre,

Cernand lumina stropita cu lacrimile inaltimilor...

Peste ieri ploua cu azi si maine va ploua cu soare,

Peste gandurile intristate va ploua cu uitare.

Ieri mi-am ocupat mintea cu mii de cuvinte si imagini fugare,

Chiar surasul mi se parea ca arde si doare...

Hoarde barbare de ganduri, potopuri de indoieli, neputinta,

Teama de viata, de moarte, actiune , necredinta...

file de jurnal

2009-10-01T11:39:00.002+03:00

Timpul imi ingramadeste uneori pe lista de prioritati mai mult decat ma astept. Asa mi s-a intamplat in ultimele zile. Iar ca sa fie bine, incerc sa-mi ordonez in minte prioritatile si sa constientizez ca ordinea fireasca este cea a atentiei pentru cei apropiati. Deasemenea trebuie sa invat sa imi apropii si sa recomensez cu gesturi frumoase pe cei care stiu sa ma ajute cand am nevoie. Spuneam ca nu exista ingerii, ei bine nu am privit cu atentie.

nu exista ingeri?

2009-10-01T11:32:00.002+03:00

Nu, nu exista iar acest lucru nu trebuie sa ne deprime. A fi om si a simti tot ce e omenesc e mult mai important. Pana la urma de ce sa deplangem perpetuu pacatul ancestral, mai bine sa ne traim conditia noastra umana. Incerc sa nu judec pe nimeni, nu am aripi albe pe umeri, incerc sa tac atunci cand simt ca vorbele sau gesturile mele pot face mai mult rau decat bine, prefer sa ma tin deoparte pana cand imi pot face o parere. De multe ori ma gandesc la faptul ca fiecare e stapanul propriilor ganduri, fapte, actiuni, atat timp cat nu lezeaza pe altii. Cateodata ma simt vulnerabila si bineinteles ca nu ma plac in acele momente. Am invatat ca trebuie sa pretuiesc clipa incarcata de traire caci nimic nu traieste la nesfarsit. Prefer sa vad scanteia demiurgica din cuvant, ea ma obliga sa ignor orice altceva, ea trebuie sa ne oblige pe unii dintre noi sa nu o stingem tacand.

frământări

2009-09-19T14:20:00.004+03:00

Nu trebuie să îmi repet, pământul se-nvârte chiar şi fără tristeţea sau bucuria mea. Căci ştiu, sunt doar un punct efemer, un conglomerat de molecule şi trăiri minuscule ce uneori se crede centrul universului, axa în jurul căreia se rotesc galaxiile gândurilor... Adevărul e unul: cu fiece zi nu fac altceva decât să mă îndrept spre uitarea cea mare, spre omega. Asta facem încă de când ne naştem... Iar eu, astăzi, nu vreau să mai creadă nimeni în mine pentru că îmi aparţin cu putere numai mie, cu toate câte sunt ale mele, bune şi rele. Îmi amputez dureros apartenenţe şi aşteptări, însingurări şi revolte. Îmi voi spovedi păcatele minţii numai şi numai sinelui meu. Poate că m-am clădit greşit, viaţa nu e aşa cum credeam şi zilnic trebuie să asist la propriile mele metamorfoze prin care sper că pot deveni mai puternică şi mai aproape de conceptul de Om. Mă aşteaptă acea zi în care trebuie să hotăresc ce drum să aleg, cu cine merg mai departe, prieteni dragi sau siguranţă, linişte sau autoritate prost aspectată. Iar acest mod bizar de autoritateoare de unde vine? Din deziluzia că nu ai reuşit ce ţi-ai propus, din spaima în faţa bolii ce te mistuie sau din a conştientizării faptului că esti singur printre oameni şi fără sprijin la nevoie? Oare asta li se intâmplă oamenilor însetaţi de iubire şi care nu au parte de ea?

mătănii de gânduri

2009-09-19T11:57:00.009+03:00

Curios cum omiterea unui cuvânt poate schimba sensul întregului gând...
Curios cum timpul vindecă, cum leacurile cele mai eficiente sunt cele mai dureroase; eu am luat demult acel hap al uitării, al iertării.
Sunt câteva mii de clipe de când am primit cea mai dureroasă lecţie, de când am înţeles o minusculă lege esenţială nescrisă după care funcţionează relaţiile dintre oameni. Loveşte ca să învingi. Şi mi-am zis, eşti pe cont propriu muritorule, te naşti singur în durerile cele mai scumpe fiinţe şi mori singur, uneori însoţit de durerea altor fiinţe scumpe dar, totuşi, tot SINGUR mori. Aşa că poartă-ţi singur povara trăirilor, n-o pune în bătaia vânturilor căci, în mod cert, se va gasi cineva să îţi calce în picioare cele mai dureroase zbateri, cele mai sensibile răni pe care încerci să le vindeci cu cuvinte sau gesturi de om. Şi nu sunt prea mulţi oameni printre oameni... Cât de uşor te poţi hrăni şi înalţa rănindu-ţi semenii. Iar pe tine cine să te înţeleagă când nu mai poţi, când te doare, când esti ostenit? Doar tu şi părintele tău ori zeii în care crezi care poate că te-au uitat... Iar părintelui tău, celui care te aşteaptă şi aşteaptă să-ţi aminteşti, celui care nu uită că puteai mai mult, cum poţi să-i mai suporţi privirea? Mamă, de fapt adevărul îţi face duşmani şi prietenii sunt rari. Tu nu mi-ai spus. Nu, munca nu te mai înobilează, nici calităţile de care îmi spuneai că trebuie să le am nu mai sunt la căutare, altele sunt cele ce te fac să reuşeşti. Poate scriind voi risipi deziluziile ce m-au cuprins.

fulguieli printre gândurile mele, ale ei, ale mamei

2009-09-16T23:28:00.007+03:00

Mama,vreau să pot să îţi scriu sincer,
ca propriei reflecţii din oglindă
sau ca celei mai mari iubiri a vietii,
cea care m-a învaţat să privesc altfel lumea,
iubirea de viaţă ...
Las gândurile să se scurgă,
nisip în clepsidra tristeţii
şi mă caut în urma paşilor mei ...
Unde să te găsesc lângă mine?
Tu nu mi-ai spus nimic despre oameni
sau poate că nici tu nu ştiai...
Ai lasat atâtea poveţe nerostite,
atâtea vorbe nespuse,
oceane ce ne despart,
îmbăţişări abandonate,
amnezii pe ţărmul unui gând.
N-ai ştiut cum să îţi împarţi sufletul
între mine şi nimeni,
între tine şi tot universul...
Tăcerile tu nu m-ai învăţat
să le ascund pe faţa nevăzută a inimii,
căci sunt lucruri ce nu se cer a fi rostite,
sunt dureri pe care nu trebuie să le împarţi...
Îmi împart secundele în clipe fără de tine
şi clipe cu tine în gând
azi nu mă mai pot lăsa citită
de ochii tăi mari, chiar mă doare.
Îmi voi flagela privirea zi după zi
spre a zări jumătatea plină a vieţii,
paharul de lumină din mine
şi întunericul din ochii întorşi...
Când mă gândesc că există sfărşit,
simt că vom pierde
atâtea lucruri esenţiale pentru suflete,
credinţa, iubirea, lumina, zâmbetele,
culorile, cuvintele, armonia sunetelor,
atingerile, compasiunea...
Şi totuşi, ştiu, edenul e o grozavă utopie
iar lumea un vârtej ce te soarbe,
trebuie să vâsleşti, să te lupţi cu apele,
poate nu e prea târziu
să mă înveţi să inot, mamă...

debut autumnal

2009-09-14T11:08:00.000+03:00

Infiorata de racoarea de cuart a zorilor primei zile de toamna,

Am intampinat noul anotimp cu ochii larg deschisi,

Ca intaia oara, parca, mi-am clatit ochii cu purpuriul fasiilor de matase ale vazduhului,

Festonate pe linia orizontului, intr-un vesmant cosmic al rasaritului.

M-am smuls cu radacini cu tot visului si m-am implantat in solul realitatii unei noi zile,

Zi in care secundele se scurg, fiecare dramuita in parte, in clepsidra timpului.

Si am pornit in lumina, invesmantata in racoare, ca intr-o aura lichida ce strabate porii ca o maree.

Am privit petecul de cer inobilat de heraldica selenara, ca un imens medalion de fildes aninat la gurmazul noptii,

Insotindu-ma din ce in ce mai stearsa, din ce in ce mai pierduta in lumina, dizolvandu-se in realitate,

Ca ispitirile onirice , in ratiunii, despletite de lumina pasiunea visului.

Viata in scurte si simple definitii proprii

2009-09-14T11:02:00.004+03:00

Copilul e un inger invesmantat in hainele realitatii croite pe tiparul si din tarana stramosilor.
Copilaria e sotronul pe care ingerii nascuti trebuie il joace spre a patrunde in joaca vietii si a maturitatii.
Adolescenta e viitura cu care sufletul isi croieste drum prin trupul devenit matur.
Tineretea e atingerea Everestului vietii si croirea propriului traseu permis de destin.
Boala e scurtcircuitarea unor subansamble ale sistemului organismului sau vicierea/ virusarea unui program fiziologic.
Batranetea e autocritica naturii.
Moartea e genocidul indreptat de legea firii asupra vietii.
Nasterea e accidentul mirific al viului.
Timpul e pelicula pe care ne zugravim ipostazele destinului.
Spatiul e depozitul universal al peliculelor temporale.

regatul pierdut al animalelor

2009-09-14T11:02:00.001+03:00

E la moda o noua viziune prin care percepem natura, trist, prin fotografii si filmulete cu animale surprinse in habitatul lor, sugerand o lume intristata.

Privesc imagini cu animale rezidente in ultimele oaze de salbaticie ale planetei

Si ma incearca un gand ciudat: animalele sunt triste sau ingrozitor de plictisite,

De parca existenta lor este un supliciu, o obligatie nedorita de a trece prin viata

Dar ce sa faca bietele, nu se pot lupta cu instinctele primordiale.

Privesc mirata de ceva timp lipsa licarului acela din privire, boturile cascand a lehamite, mersul cu soldurile leganandu-se a plictis.

Doar satisfacerea unor instincte si nevoi fundamentale le mai anima: vanatoarea si instinctul de reproducere,

In rest doar nostalgia dupa clipele copilariei cand, pui fiind, se jucau de-a viata

Si tristetea data de faptul ca lumea nu mai este regatul pe care sa-l carmuiasca ele,

Adevaratele regine ale planetei, detronate de creaturile bipede si glasuitoare.

Imi pare ca privirea lor emana nostalgia dupa tinuturile verzi si nesfarsite de odinioara, care acopereau tinuturile desertice de azi,

Imi pare ca ele poarta in ochi blestemul fosilelor uriase care isi plimba spectrele printre ruinele monumentale ale istoriei.

Clatin din cap si ma intreb unde este frenezia de a trai, bucuria de a savura fiecare clipa de existenta,

Le-am confiscat-o noi aproape pe toata, noi, creaturile care defrisam de parca am extirpa apendice nefolositoare de pe scoarta terestra,

Exterminam ecosisteme de parca am trata cu antibiotice colonii de microbi patogeni?

Pana si animalelor de companie le anihilam bucuria de a se bucura de natura, de instinctele dobandite in milioane de ani de evolutie,

De libertatea de a se folosi de agilitatile lor in a vana si a evita sa devina vanat, de a participa la reintegrarea in lantul trofic al planetei.

Gandesc toate acestea dar refuz sa impartasesc tristetea aceea, ma bucur ca exist, ca sunt partasa la miracolul fantastic al naturii

Si imi doresc sa traiesc vremuri mai entuziaste in care sa troneze respectul pentru natura si creaturile evolutiei si sa fie parte componenta a sufletului nostru.

caderea in pacat si exilul din eden

2009-09-14T11:00:00.002+03:00

Cautam instinctiv edenul pierdut in clipa ancestrala de ratacire,

Scormonind in adancul inimii dupa sentimente pure,

In necunoscutul nesfarsit al mintii dupa ganduri profunde,

Sau in universurile concentrice care pornesc din noi catre infinit.

Cum am fi cu adevarat constienti de noi daca nu am trasa dorinte si teluri

Pe catena existenei proprii scurgandu-se catre exitus,

Daca am vietui intr-o zona fara trebuinte profunde,

Fara greseli si tatonari, fara termeni de comparatie cu idealul?

Raiul seamana cu o viata indestulata, traita in relaxare si calatorii?

Sau e aproape de aceia care isi cufunda mintea in cunoastere si spiritualitate?

Raiul a fost situat sub o sfera de cristal divin care a fost sparta de cotorul marului cunoasterii aruncat spre cer.

Gasim urmele edenului in cioburile ingropate adanc in tarana, vestigii ale istoriei umane si istoriei vietii animale,

In inconstientul colectiv sau in miturile vorbind despre generatia de aur a umanitatii,

In existenta actuala a speciilor ce inca mai exista pe planeta,

In trairile date de iubirea adevarata care face sa functioneze mintea dupa alte scheme.

Sau in tendinta inascuta a omului de a cauta o credinta care sa-i organizeze existenta.

Merita sa suspinam dupa ce ne inchipuim ca am pierdut sau trebuie sa ne multumim cu ce avem in jur si in noi?

Oare de ce acea muscatura din fructul interzis a fost sinonima cu caderea in pacat?

Ne foloseste la ceva constientizarea binelui sau a raului si trairea pe cont propriu a vietii noastre?

amintiri

2009-09-14T11:00:00.001+03:00

Una dintre cele mai vechi amintiri pe care le am este imaginea unei fantani cu cumpana. Undeva pe langa Bucuresti, inainte de 1980. Mi se parea o imagine rupta din alta dimensiune a timpului, in care oamenii stiau sa traiasca dupa alte criterii, mult mai aproape de natura. Imi parea mai autentica decat toate casele de la muzeul satului, imi parea vie. Locul in care era amplasata emana parca energii pozitive, ca o poarta catre alt taram din care primeam, prin licoarea clara, mesaje despre apa vie, cea mai racoritoare apa bauta de mine vreodata.

amfora

2009-09-14T10:59:00.001+03:00

M-am inchis in mine ca in strafundul unei fantani parasite, ca in interiorul unei amfore smaltuite. Nimic nu ma mai cutremura, nimic nu mai ajunge la mine. Viata se scurge deasupra mea; din realul zilelor, rumoarea vocilor, ecoul faptelor raman doar concluzii firave. Sperantele nu stiu a trai in adanc, de aceea sunt doar un banal om pe pamant...si degeaba mai vreau zbor inalt de condor pe deasupra de nor, apoi vis calator, sunt un biet muritor...

flori, culori magice

2009-09-14T10:58:00.001+03:00

Lacrima lunii, prelinsa pe cupa de flori, flori albe, flori mov, scaldand chip de petale in boabe de roua. Raze de soare strecurate discret printre ramuri de arbori si corole de flori, intr-un inceput de zi insorita.

Trandafirul, eternul...

2009-09-14T10:57:00.001+03:00

Rosu, culoare ce erupe din stralucirea flacarii rosii, din pasiunea dansului de flamengo, din intensitatea trairilor, din involburarea sangelui indragostitului si din gratia rochiilor rosii ale dansatoarelor patrunse de ritmul tangoului. Parfum ametitor pe brate voluptoase asteptand imbratisari. Parfum si culoare intr-o singura floare.

acvatica

2009-09-14T10:56:00.001+03:00

Maree fluturand pescarusi deasupra valurilor, batiste simbolice.

Cuvintele mainilor

2009-09-14T10:55:00.000+03:00

Desir ganduri, catene din mine si infasor ecuatorul lumilor de cuvinte...

Drumul...

2009-09-14T10:54:00.000+03:00

Calatorind, ma inchipui trasand braie imaginare pe sfera planetei. Totul pana la primul semafor...

romantic dream

2009-09-14T10:52:00.002+03:00

Imi doresc un amurg muiat in nuante de dor
Sa-mi aline irisi si ganduri ce dor...

Iar pupilele, muiate-n cerneluri de noapte,
Sa-mi odihneasca visand curcubee de pleoape.

Imi doresc un orizont unduind bleu-vioriu,
Pulsandu-mi in vene, calm, monoton, linistit, azuriu...

Si nopti ca margele de safir cu licariri instelate,
Sa-mi risipeasca taceri, temeri si clipele-incordate...

Cu bizare furtuni si rapaieli racoroase,
Cu siroaie scurgandu-se obsesiv peste case...

Cu nopti linistite in lumini palpainde,
Si zambete calde reflectate-n oglinde...

Cu miresme de roze si acorduri vibrande,
Cu timpul ce curge cascade-secunde.

Cu poeme citite din tomuri uitate,
Rostite ca Torra, soptite, visate...

Cu dimineti insorite, muiate-n lumina,

Cu nisp presarat de-a pasilor vina...

Si nori desenand inimi pulsand
Poezii de lumina pe cer recitand...

spovedanie profană

2009-09-14T10:50:00.002+03:00

spovedanie profana

Sfante regim disociat, preasanctitatea voastra regim Atkins, iertare! Iertare va cer caci am pacatuit inaintea voastra! V-am tradat cu necredinta caci ispita a fost peste puterile mele. Am mancat o inghetata plina de calorii (am halit-o fara remuscari) si am pacatuit cu gandul privind formele ispititoare ale unei felii de pizza. M-am desfranat cu mirosul unui snitel de pui si stiu, nu am scuza. Am privit cu dispret paharul de apa plata si am ravnit o gura de prigat. Pot oare a mai gandi ca mai pot fi primita in loc cu liniste sufleteasca, loc cu verdeata, hipocaloric si predominant vegetarian? Mai pot mosteni imparatia celor fara celulita? Promit sfintiilor voastre ca ma voi pocai si voi face penitenta, iertare va rog. Voi face matanii si ore suplimentare de aerobica, zece abdominale in plus pentru gandurile mele abominabile. Voi citi de zece ori "acatistul" alimentelor si al cantitatilor permise. Asa sa-mi ajute sfantul cantar!

Farame de ganduri cu aroma de cafea

2009-09-14T10:47:00.001+03:00

Localizare in timp: prima saptamana de cand sunt preponderent vegetariana, a doua zi de concediu, a treia zi de cand ma simt bine dupa gripa (se putea s-o ratez macar pe asta?). Voiam sa enumar si faptul c-am devenit abstinenta la cafea dar nu, nu inca sau n-ai sa vezi.

L-am visat azi noapte pe M. , i se intamplase o nenorocire insa la finalul visului se facea ca avea mana amputata mai jos de cot, m-am trezit ingrozita, bine ca a fost doar un vis, slava cerului.
Incerc sa-mi ajustez felul de a fi, mi-as dori mai multa retinere, mai putina dorinta de a riposta la gesturi care ma sicaneaza, mai putin venin in replici fata de viperine.

Ma ingozesc cate lucruri lasate nerezolvate s-au aglomerat pe lista mea de prioritati si parca vin in cascada. Persoana mai degraba impulsiva, am ajuns sa-mi doresc sa-mi organizez prioritatile ca pe un sifonier cu haine perfect aliniate pe categorii, sa nu mai simt timpul sfidandu-ma.
G mi-a demonstrat inca o data care e pozitia lui vis-a-vis de noi, vis-a -vis de propria constiinta, ma dezamageste felul in care isi tradeaza propria persoana, imi doresc ca trezirea sa nu-i fie dramatica sau tragica...

Ma amuza, dar in felul acela nu prea vesel, imaginea de contestatoare a gesturilor neadecvate pe care mi-am facut-o in ochii lui G, A lui E, a colectivului in care lucrez. Dramatizez, dramatizez si nu-mi place sa taxez la sange, greselile proprii le transform in tragedii colosale, o singura persoana ramane imuna la felul meu de a fi, M.
Calatoresc uneori printre amintiri si raman uimita cata luciditate mi s-a adunat in suflet chiar daca uneori ma intorc la un ucigas la locul comiterii crimei, adica in acele amintiri.
Ma asteapta o saptamana incarcata si tensionata, e deci momentul sa ma mobilizez.

Eu

2009-09-14T10:46:00.003+03:00

Uit uneori ca nu sunt centrul universului ci doar centrul propriului meu Eu...

drumuri

2009-09-14T10:46:00.001+03:00

Sa stii sa mergi cu pas hotarat catre propriul destin, in acerba echilibristica cu obstacolele oferite de viata, ce har. Sa nu te poticnesti, sa nu obosesti, sa tii capul sus... Sa nu-ti pese de norii zilei de azi, sa uiti furtunile zilei de ieri, sa te vezi acolo... Ziua de maine e a ta, maine va fi soare.