candva, acolo...
Si chiar daca valurile vin si pleaca stergand arhitectura pasilor mei, eu stiu ca am fost acolo. O frantura de timp, o secunda de vis, la fel ca viata, trecatoare. Un mic zambet uitat pe creasta unui val, un tipat de pescarus purtand pe aripa sa dorinta de nemarginire, risipind-o ca pulbere de soare deasupra valurilor, purtand-o spre adancul oceanelor. Ducand-o acolo unde salasluiesc unele vise pierdute, imbracandu-se in foite de sidef si asteptand molcome pescuitorii de perle...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu