zu

sâmbătă, 28 noiembrie 2009

joi, 26 noiembrie 2009

suisuri?





















Framantari. In fata, incertitudini, in spate, solul solid in care mi-au crescut radacinile celei mai frumoase perioade a tineretii. Iar acum urmeaza primul si cel mai greu pas... sunt ravasita de teama viitorului, oricat de imbietor m-ar ademeni. Poate pentru nimic nu m-am framantat ca pentru acest viitor loc de munca.

miercuri, 25 noiembrie 2009

Etenul trandafir

Facem ce facem si tot la trandafiri ajungem.
Sa fie karma noastra?

marți, 24 noiembrie 2009

la joaca!

Si dupa atata incrancenare, pana mergem iar la vot sa ne distram cu cascadorii rasului de la otv si din politichie.

miercuri, 18 noiembrie 2009

Cine sunt eu?

Ma caznesc sa scriu cateva randuri la intrebarea cine sunt eu, un referat cu tenta psihologica... Iar raspunsul il gasesc mozaic in multe dintre postarile de inceput ale blogului meu. E un raspuns subiectiv, raspunsul adevarat il vom afla sau nu la sfarsit vietii noastre, indiferent de raspunsurile psihologilor sau filozofior, neutru de explicatiile biologilor si sociologilor. Trestie cugetatoare? Punct efemer pe axa timpului si spatiului? Materie vie guvernata de legile fiziologice si psihice? Cine suntem noi, luati fiecare in parte si cine suntem noi in ansamblu?

iubirea...

duminică, 15 noiembrie 2009

condori

Si pentru ca ai spus ca preferi muntele in defavoarea
marii, eventual vreun condor ratacit, poftim! Nu am facut
decat sa culeg cateva fotografii de pe Picasa. Condori,
temple ale incasilor, Machu Picchu, desenele de la Nazca,
muntii Anzi cu vestigiile sale arheologice iata ce calatorie
imaginara ti-am propus!



Africa

AFRICA



versus

Tu versus eu. O mana fatarnica intinsa a prietenie si impacare. Un gest ce nu poate sterge impresiile despre celalalt, impresii intiparite pentru totdeauna in sinele propriu. Un gest ce poate fi un inceput dupa un lung sir de ganduri negative, un lung sir de evitari, intr-o lunga perioada de aproape 15 ani. E viata ta, e munca mea, cum pot fi puse intr-o balanta cinstita? Atat de multe in comun si atat de multe ce ne aseaza de-o parte si de alta a unei baricade, tu versus eu, combatanti de neconciliat...

exercitii de resuscitat echilibrul

Hai, fa-o! Sa nu-ti mai aduci aminte de nimic
Sau sa-ti aduci aminte ca prin vis
De cioburi calcate, amare,
Sa cerni trairile depozitate inevitabil in subconstient,
Sa le ingropi mai adanc decat pe niste fosile.
Au fost pentru tine momente, zile din viata,
Fundamentul care se clatina azi,
Edificiul pe care-ti zidesti constiinta;
Sa ti le amputezi ca pe niste cangrenate extremitati,
Inutile, inutile, INUTILE!
Sa ajungi sa iti repeti la fiecare pas, a trecut, nu mai doare,
Reflectiile despre clipa traita sau despre anul viitor sunt nocive,
Traieste ca si cum ai avea titan in loc de inima,
Totul sa ricoseze, sa alunece pe langa ea,
Sa lasi sa se scurga toxinele ca printr-o roca aquifer,
Sa nu pastrezi nimic in tine, cat nu ai puterea sa pleci,
Macar sa iti tesi din borangicul lasitatii
Vesmantul mincinos si impenetrabil al lehamitei,
Al indiferentei aparente, a intangibilitatii…
Sunt obosita si ma ispiteste depresia,
Ca intotdeauna ii zic sfidator un adio si imi zambesc…

marți, 10 noiembrie 2009

imagini

















Cat de usor suntem tentati sa judecam oamenii la prima impresie. Ce e dincolo de imaginea pe care ne-o servesc, bine lucrata si studiata in fata oglinzii, ce e dincolo de aparente, ne putem da seama numai daca vrem sa vedem cu adevarat. Uneori avem surprize, chiar de proportii. E mult prea usor sa crezi in fata frumoasa a omului. Imi spun mereu ca nu trebuie sa judec preconceput sau sa trec in extrema cealalta insa, atunci cand drama personala a cuiva trece granitele contaminand, consider ca e mult prea grav ca sa fiu neutra.

interogatii






















Exista intrebari la care daca incerci sa raspunzi, aluneci intr-o zona ciudata caci sunt intrebari care sunt puse pentru a nu avea raspuns. Sunt intrebari lasou care te dezechilibreaza, care te fac raspunzatoare de nimicuri colosale si de care, la urma urmei, poate depinde un microunivers banal in descompunere. Care ar functiona bine mersi fara intrebarile tale sau raspunsurile mele.

prietenii pretinse

Esti onest cand ii pretinzi prietenului sa se comporte conform standardelor tale? Si cat de tare il cunosti crezand ca dincolo de insingurare si indepartare poate sa se preteze la gesturi nelalocul lor?

vineri, 6 noiembrie 2009

stari





















Hai sa ne dedublam de tristeti si ne regasim in setea de viata. De ce sa irosim lacrimi cand putem sa zambim, de ce sa traim in pustiu cand putem sa ne percepem pulsatiile inimii mustind de viata?

Devii crud cand imi arati obrazul arid al lunii, atunci vocea ta imi suna ca un tipat de cucuvea. Si de aceea te uit de parca nici n-ai exista, cu fiecare cuvant risipit in vant, ce mod bizar de-a rezista...

irizatii





















Strangem in noi amalgam de trairi, uneori contradictii si refulari. Ne ascundem in spatele cuvintelor, ne descoperim sufletul in rostiri si apoi iar vrem sa disparem, sa nu ne mai stie nimeni cum suntem cu adevarat. Eu una n-am intrebat niciodata pe nimeni daca as putea alege o anume cale, nici macar n-am rostit cu voce clara acea intrebare sufletului meu, doar am pasit inainte cu ochii inchii sau poate larg deschisi. Cu aceeasi privire cu care pipaisem irizatiile altor gandiri, cu aceeasi privire avida sa cuprinda lumea gandurilor si a cuvintelor. Intotdeauna, insa, am cautat sa inteleg cand sa ma opresc, m-am intrebat daca am facut asta prea tarziu sau prea devreme. Poate nu de putine ori am rostit cuvinte pe care nici eu nu le-am crezut, toti facem asta uneori cand vrem sa rupem un fir sau cand vrem sa schimbam firul trairilor si actiunilor care ne-au uimit. Cand simtim ca e momentul sa rupem un fir, oricat ar durea, o facem. In lumea cuvintelor sunt caderi si suisuri, te poti lovi dar te poti si resuscita doar cu intonatia unui cuvant, poti simti taisul unei rostiri dar intr-un sfarsit poti deveni imun. Am inteles intotdeauna ca cel mai pretios lucru in viata ramane prietenia, indiferent de ce m-a legat initial de oamenii din jur. Inteleg uneori grija altora de a nu ma rani insa nu sunt atat de vulnerabila pe cat par si toti dorim sa ne imunizam prim propria experienta.

Help

Oare mai poate comenta cineva aici?

Eu nu pot!!!

marți, 3 noiembrie 2009

urmatorii pasi


















Cine si cum suntem noi? Fiinte preocupate de acesta intrebare. Fiinte unice constituite intr-un amalgam de roluri psihologice pe care trebuie sa le onoram in diversele situatii si imprejurari ale vietii noastre sociale.Actori interpretand rolurile propriei vieti, trecand prin stadiile de fiu/fiica, parinte, prieten, tovaras de viata, superior, coleg, subaltern, alternand si impacand toate acestea, incercand sa fim noi insine. Suntem fiinte sociale. Dar ce se intampla cand influente straine iti dau de inteles ca nu e corecta partitura pe care o interpretezi? Ca imaginea pe care si-a facut-o
despre tine aproapele tau, oricare ar fi acesta, nu corespunde comportamentului pe care il ai, ca e inadmisibil sa ai purtari sau sa rostesti cuvinte care nu au ce cauta in contextul imaginii care te reprezinta si pe care ti-ai format-o de-a lungul vremii? E corect fata de tine insuti sa joci la nesfarsit dupa muzica fredonata de cei care iti sunt prieteni, soti, parinti, sefi, guvernanti? Cat te respecta acestia incarcand sa te aseze in tiparele lor? Cat te respecti tu, necautandu-ti fagasul care sa ti se potrivesca? E corect sa iti cauti drumul tau atat timp cat prin faptele tale nu ii prejudiciezi pe ceilalti, cat nu le afectezi libertatea dar totodata cat nu iti tradezi fiinta si nu te pui in pericol din punct de vedere al integritatii sufletesti si chiar fizice.

primul pas




















Hai sa ne scuturam de tarana amaraciunii zilei si sa pasim cu incredere spre ziua de maine! Pentru ca mai avem si zile oribile, ca cea de astazi si care se cere a fi uitata. Hai sa uitam vocile stridente care ne zugravesc in nuante de negru si gri! Hai sa ne privim in oglinda si sa ne dam seama ca trebuie sa fim multumiti cu noi insine! Hai sa nu ne mai lasam doborati de vorbe. Imaginea pe care ne-o cladim singuri trebuie sa fie cea mai puternica arma cu care sa luptam impotriva imaginii pe care ne-o fac altii, nu neaparat binevoitori. Pentru ca ne pasa de ceea ce facem! Pentru ca e vorba de noi ! Pentru ca le stam ca un ghimpe in drumul lor spre putere, spre functie, spre o treapta mai sus, nu neaparat cea politica. Pentru ca nu isi inchipuie ca altii nu sunt atat de disperati sa se afirme cu orice pret, jignind si jucand necinstit. Pentru ca inca mai credem ca, pentru a ajunge sus trebuie sa ne folosim in primul rand de calitati, nu de altceva. Pentru ca nu ne plac persoanele care se cred centrul pamantului si vezi Doamne, lipsite de greseli.