irizatii

Strangem in noi amalgam de trairi, uneori contradictii si refulari. Ne ascundem in spatele cuvintelor, ne descoperim sufletul in rostiri si apoi iar vrem sa disparem, sa nu ne mai stie nimeni cum suntem cu adevarat. Eu una n-am intrebat niciodata pe nimeni daca as putea alege o anume cale, nici macar n-am rostit cu voce clara acea intrebare sufletului meu, doar am pasit inainte cu ochii inchii sau poate larg deschisi. Cu aceeasi privire cu care pipaisem irizatiile altor gandiri, cu aceeasi privire avida sa cuprinda lumea gandurilor si a cuvintelor. Intotdeauna, insa, am cautat sa inteleg cand sa ma opresc, m-am intrebat daca am facut asta prea tarziu sau prea devreme. Poate nu de putine ori am rostit cuvinte pe care nici eu nu le-am crezut, toti facem asta uneori cand vrem sa rupem un fir sau cand vrem sa schimbam firul trairilor si actiunilor care ne-au uimit. Cand simtim ca e momentul sa rupem un fir, oricat ar durea, o facem. In lumea cuvintelor sunt caderi si suisuri, te poti lovi dar te poti si resuscita doar cu intonatia unui cuvant, poti simti taisul unei rostiri dar intr-un sfarsit poti deveni imun. Am inteles intotdeauna ca cel mai pretios lucru in viata ramane prietenia, indiferent de ce m-a legat initial de oamenii din jur. Inteleg uneori grija altora de a nu ma rani insa nu sunt atat de vulnerabila pe cat par si toti dorim sa ne imunizam prim propria experienta.