Timpul, desfasurandu-si tentaculele devoratoare, ne incatuseaza din ce in ce mai mult. Suntem robii lui, degeaba incercam sa-l pacalim. Dezvoltam tehnologii care sa ne suplineasca in muncile industriale, agricole sau casnice dar nu avem scapare. Timpul isi iuteste pasul. Ii auzim ritmul cadentat in orologiile vietii. Il scapam printre degete urmarindu-l, parcurgand distante candva uriase, cu viteze ametitoare. Incercam sa facem cat mai multe intr-un timp cat mai scurt, a traim mai alert , mai bogat mai consistent dar el devine din ce in ce mai compact. Nu se lasa modelat dupa vrerea noastra, cu cat suntem mai constienti de trecerea lui, cu atat se scurge mai repede. Cu cat purtam mai multi ani pe umeri, cu atat se rostogoleste mai abitir, ca o avalansa dornica sa ne nimiceasca. Raman dupa noi ruine inghitite de paduri tropicale, sugrumate de lianeluxuriante. Raman piramide in paragina, raman sedimente printre lamele rocilor, amintiri vagi in basmele si legendele copilariei sau dupa unii uitarea neagra ca si existenta lor dusa in van .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu