zu

sâmbătă, 19 septembrie 2009

frământări

Nu trebuie să îmi repet, pământul se-nvârte chiar şi fără tristeţea sau bucuria mea. Căci ştiu, sunt doar un punct efemer, un conglomerat de molecule şi trăiri minuscule ce uneori se crede centrul universului, axa în jurul căreia se rotesc galaxiile gândurilor... Adevărul e unul: cu fiece zi nu fac altceva decât să mă îndrept spre uitarea cea mare, spre omega. Asta facem încă de când ne naştem... Iar eu, astăzi, nu vreau să mai creadă nimeni în mine pentru că îmi aparţin cu putere numai mie, cu toate câte sunt ale mele, bune şi rele. Îmi amputez dureros apartenenţe şi aşteptări, însingurări şi revolte. Îmi voi spovedi păcatele minţii numai şi numai sinelui meu. Poate că m-am clădit greşit, viaţa nu e aşa cum credeam şi zilnic trebuie să asist la propriile mele metamorfoze prin care sper că pot deveni mai puternică şi mai aproape de conceptul de Om. Mă aşteaptă acea zi în care trebuie să hotăresc ce drum să aleg, cu cine merg mai departe, prieteni dragi sau siguranţă, linişte sau autoritate prost aspectată. Iar acest mod bizar de autoritateoare de unde vine? Din deziluzia că nu ai reuşit ce ţi-ai propus, din spaima în faţa bolii ce te mistuie sau din a conştientizării faptului că esti singur printre oameni şi fără sprijin la nevoie? Oare asta li se intâmplă oamenilor însetaţi de iubire şi care nu au parte de ea?

8 comentarii:

  1. Te frămânți prea mult. Fiecare dintre noi suntem centrul universului... nostru. Așa e și firesc. Uitarea cea mare, sună frumos dar nu e chiar atît de fatidic pe cît pare iar a spune că nu ai parte de iubire e ca și cum ai spune ca nu ai parte de aer. Îmi aduc aminte de cineva care spunea că Universul este clădit din iubire... Toți avem parte de iubire, dar din nu știu ce motiv uităm acest lucru, dar nu uităm și faptul că avem nevoie de ea. Tocmai această „nevoie” ne face să o căutăm. Dar atunci cînd cauți un lucru cu ardoare... de cele mai multe ori nu îl vei găsi. Căci nu e unul din acele lucruri care „se găsesc”. Iubirea pe care o căutam cu toții este mult mai simplă, mult mai puțin misterioasă și elusivă decît ne închipuim. Ea poate fi chiar aerul pe care îl respirăm...
    Desigur, eu vorbesc de lucruri abstracte, iar tu poate vorbești de altele ceva mai pragmatice. Adevărul este că toate schimbările pornesc de la esența lucrurilor. Nefericirea sau confuzia pe care o resimțim adesea poate fi cauzată de faptul că nu înțelegem esența lucrurilor. Atunci cînd înțelegi esența totul se schimbă, totul apare într-o lumină nouă. Atunci vei vedea, vei pricepe și vei simți.

    Poate că vorbesc în dodii, cine știe... dar nebunii spun întotdeauna adevărul. :)

    Numai bine.

    RăspundețiȘtergere
  2. Ce ai scris aici e foarte adevarat, sunt lucruri la care ma gandesc si eu destul de des. Iar faptul ca le citesc exprimate de altcineva, imi aduce intr-un fel incredere.

    RăspundețiȘtergere
  3. oamenii insetati de iubire se framanta mereu :)

    RăspundețiȘtergere
  4. da, sunt intr-o continua cautare, in primul rand a propriului sine. :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Nu mai fi trista Delliana...Zambeste, fii optimista:)) Sa stii ca daca gandim optimist se va intampla ecl lucru... Noi prin prisma gandurilor noastre atragem bine sau rau. Asa ca, ridaca-ti capul si fii fericita. Zambeste mai mult. Iubirea vine cand trebuie, nu cand vrem noi:))

    RăspundețiȘtergere
  6. Au trecut zile acelea, am si uitat cat m-am framantat. Azi zambesc.

    RăspundețiȘtergere