La inceput a fost Cuvantul. Apoi a fost cuvantul-adiere izvorat de pe buzele Adamului muritor, mladiat din corzile sale vocale ca din strunele unei harpe vii, ca din timpanul unei tobe bubuitoare. Cu el alintam si cu el ranim si noi. Ne-a fost daruit la plamadire, odata cu suflarea de viata care ne-a transformat din lut in oameni-fii ai lui Dumnezeu. Ne-a fost pus pe limba, ca margaritar muiat in cascada boltii palatine, picurand din ramurile dendritelor, purtat pe caile mintii in salturi si leganari, in explozive inspiratii sau cufundari in visari. Il daruim ca prinos al inimii noastre sau il azvarlim ca arma taioasa strapungand simtirea aproapelui. Il asternem pe hartie, oglindind in fraze sugestive ideile mintii. Il cantam, restituindu-l vantului ca sirag de margaritare invaluit in armoniesi simtire. Prin el avem in noi o farama de divinitate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu