Câte plonjări aproape de străfundul sufletului pentru a ne pipăi umbra?
Câte răsuflări măsurate în decilitri pentru a ne scufunda în apele noastre de mare adâncime?
Câtor valuri să le stricăm frumuseţea, simetria, cu clipirea dezordonată a genelor noastre?
Disecată de briza oceanului, feliuţă cu feliuţă şi încă mai este de disecat. Sau etirată fir cu fir spre cercetare, straniu exemplar ignorat de ihtiologi.
Tinzând spre simetria oferită de reflectarea in oglindă a jumătaţilor de obsesii.
Obsesie pentru ce e dincolo de deşert, tăcere, cer, ţarm, violet dar scufundare în profunzimea lor. Fata morgana luându-ne la bani marunţi existenta.
Selene, captată de pe orbita , ferindu-şi un obraz de privirile directe dar lasându-se răscolită de indiscreţia telescoapelor.
Cel mai detestabil să sfărâmi cuvintele in bucaţele ca pe nişte beţişoare aromate, cu mirosuri stăruitoare până la saturaţie.
Suprasaturat de freamătul si aroma intensă a mării dar obsedat de tainele ei până la ultima.
Ce ramâne când se termină mareea de lava cuvintelor? Tăciunii tăcerilor, aburul cuvintelor si cenuşa sensurilor.
Umbra cuvintelor scoborând în subconştient pentru excavaj.
Pipăit empatic de la prima sinusoidală a literei alfa.
Poame stafidite de poftele lirice ale intomnării.
Gândurile străine şi stăruitoare întru cercetare ca niste vietaţi acvatice înotând prin versurile mele.
Avertismente pentru vreme rea. Se apropie furtuna? Mai bine: inotatul interzis, ape adânci!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu