Inca ma mai doare sa vad roata vointei scrasnind in gol,
Sa vad sfortarile de a invinge neantul risipite in van…
Locul in care trebuia sa picure cristale de simtire
Il vad invadat, sugrumat, sensibilitatea ucisa pana la ultima centima.
Vad ca intr-un cosmar nisipuri miscatoare avide sa scufunde,
Iar nebunia de a invinge morile de vant o vad uriasa, devenita obsesie…
O vad transformand totul intr-un Don Quijote stapanit de paranoia,
Posedandu-se cu schizofrenia, anuland orice altceva!
Cum sa scapam de aceasta nebunie de dincolo de demnitate?
Cautandu-ne pe noi in mijlocul principiilor in care credeam.
Renuntand la infratirea cu cel ce te tiraste prin glod
In marsul sau triumfal catre dezbracarea de uman si imbracarea in nimicnicie…
Alunga omule de la tine pe cel ce te anihileaza pentru a creste precum tumorile,
Care te foloseste distrugandu-ti demnitatea si prietenia
Pleaca pe nesimtite, sau ia aminte la pasarea Pheonix care o ia de la capat
Ridica-te din cloaca in care-si varsa toti refularile si redevin-o tu!
Poate ca e ultima clipa in care sa-ti recapeti dreptul la a fi tu insuti…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu