Simturile mele imi spun cine sunt

Cum sunt si cine sunt eu?

Eu stiu ca sunt un punct efemer pe axa timpului si, mai ales a spatiului dar sunt fericita ca sunt si ca pulsez trairi. Sunt o anonima a existentei materiale si, totusi, sunt pilonul in jurul caruia se rotesc galaxiile propriilor mele ganduri, eroul propriei mele vieti. Sunt mai mult decat un conglomerat organizat de atomi, molecule, tesuturi, mai mult decat un sistem viu, organizat dupa legi fiziologice ereditare, eu sunt sediul material guvernat de psihicul meu. Sunt, si eu, ca toti membrii familiei homo homo sapiens, mostenitoarea, peste veacuri, a averii genetice, slefuite prin evolutie si adaptare la mediu a Adamului si a Evei primordiale. Mostenirea secolelor de experiente adaptative umane si comportamente au fost menite sa il faca pe individul uman sa supravietuiasca in mediul sau de viata, geologic si social si sa acumuleze cultura. Printre mostenirile primordiale se afla si limbajul si scrierea fara de care n-am fi ceea ce suntem azi. Dincolo de inaintasii mei, sunt produsul zestrei culturale adunata de familia mea, suma cunostintelor transmise de oamenii de la care am primit informatii, profesori, prin intermediul scolii, autori de carte, prin scrierile lor, mediul social. Sunt si produsul propriilor mele experiente de viata, al mediului social, familie, scoala, loc de munca. Viata mea interfereaza cu a celor din jur asemeni unui rotite angrenate in uriasul mecanism social. Sunt un amalgam organizat de roluri sociale, membra a mediului social. Sunt partasa la a ma impartasi din cultura societatii in care traiesc, de a acumula si transmite, dupa puterea mea, informatii, celor din jur, invatand, muncind, gandind, acordand semnificatie afectiva lucrurilor, fiintelor si informatiilor cu care intru in contact.
Apartin timpului in care traiesc, anului, momentului in care scriu, incercand sa fiu constienta de fiecare moment si gest propriu, traiesc, cum se spune, ancorata in realitate. Zilele mele se scurg dupa aceleasi repere ca ale familiei mele, ale colegelor si apropiatilor mei insa eu le acord valenta proprie chiar daca intervin granitele virtuale ale orelor de program, munca, recreere. Incerc sa Inteleg mai bine ca nu exista granite Intre ceea ce sunt eu in interiorul pielii mele, al corpului meu, al Eului propriu si ca dincolo de constient, gandire, iubire, emotii, vise, exista ceva ce apartine tuturor, inconstientul, sinele personal, colectiv, integral si universal, ca dincolo de palpabil si constient exista infinitul si ca el se afla chiar si in noi, uneori.