confuntări cu sinele propriu-creionări

Mă întorc aici, la scris, după o pauză în care mi-am dat seama că viaţa se scurge ca un râu, nu stă în loc, ea ne poartă prin timp şi evenimente şi cea mai bună atitudine pare a fi cea de a ne integra total în cursul existenţei. Viaţa, oricât ne-am împotrivi, îşi urmează cursul în albia predestinării, prin soluri ce ne poartă uneori lin, alteori tumultos, alteori mirific iar alteori ne scufundă periclitându-ne existenţa. Contează cât ne chinuim să ne dăltuim albia vieţii?
Vine, în viaţa fiecaruia, un moment în care evenimentele exterioare contează în configuraţia realităţii interioare într-un alt mod, mai intens decât înainte vreme. În parte, ne maturizează mai mult decât restul evenimentelor trăite până atunci, în parte ne călesc, ne obligă să ne asumăm responsabilităţi şi roluri noi şi mature, în parte ne sensibilizează sufleteşte mai mult decât ne aşteptăm. Nu e adevărat că văzând atâtea în jurul tău nu ne mai şochează şi uimesc decât puţine lucruri, de fapt evităm să vorbim şi să ne gândim cinstit la evenimente fireşti dar dureroase ale existenţei, ale viitorului, ale condiţiei nostre de muritori, de fiinţe sociale. Nu suntem pregătiţi să acceptăm cursul implacabil al vremii, trăim pentru un ideal situat undeva în viitorul propriu, o perioadă utopică în care suntem în culmea gloriei proprii. Atunci vom fi trebuit să avem maximul confortului economic, împăcare cu noi înşine, fericire, partener veşnic îndragostit de noi şi numai de noi, zeci de prieteni adevăraţi, sănătate perfectă pentru noi şi ai noştrii, cariera visată, copii împliniţi, succes, frumuseţe nepieritoare, de ce nu, tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte. Ne pregătim ani în şir prin şcoli să ştim dar cât ştim? Sunt atâtea etape ale vieţii despre care nu ştim decât lucruri vagi, superficiale. Am atâţia cunoscuţi care, deşi trăiesc vieţi frumoase, luaţi la bani mărunţi, dezvăluie că au oroare de viitorul în care se află bătrâneţea, boala, ridurile, neputinţa şi mai ales moartea. Azi au succesul, mâine incertitudinea. Alţii spun că azi e cea mai frumoasă perioadă din viaţa lor, mâine speră să fie şi mai bine dar evită cu bunăştiinţă confuntarea cu gândurile legate de realitatea vârstei de după tinereţe şi maturitate. Trăim doar pentru un ideal situat într-un vis utopic despre noi?