abc-ul plecarilor

Stimulata mental, de un blog, sa fac un strop de introspectie pe tema plecarilor sau despartirilor si a modului in care gasesc de cuviinta sa fac asta, m-am trezit tare mirata de raspunsurile pe care mi le-am dat. Bunaoara, devin, mai mult decat mi-as dori, dependenta de lucrurile bune, alteori mai putin bune, de prietenii si realitatile vietii mele. Insa deopotriva, am fost animata mereu de obsesia independentei pentru ca nu am vrut sa fiu dezamagita de unii oameni. Mi s-a intamplat de cateva ori sa constientizez dureros ca aleg sa detin controlul in situatii in care poate ar trebui sa accept sa colaborez. Posed o ambitie, venita de aiurea din tenebrele inconstientului meu si care ma face sa imi doresc sa nu depind de actiunile si efortul altora si sa ma descurc singura, oricat de greu mi-ar fi. Insa am cativa oameni pentru care fac exceptie, ii accept in viata mea ca prieteni adevarati. Pe acestia nu i-as parasi cu inima usoara, cu ei as face orice ca sa evit disputele, la ei respect opinii personale, calitati si slabiciuni, bune si rele. Sa ma despart de unul dintre ei ar insemna sa consider moarta toata prietenia noastra, amintirile si empatia care a stat la baza relatiei noastre. Mi-ar fi greu…