Să locuiesc într-un oraş al tăcerii… poate aşa ritmul inimii mi-ar redeveni normal, ochii ar reînvăţa să privească senin. Aş face haz, în sinea mea, de decibelii irosiţi fără noimă, scurgându-se amorfi pe vârfurile pantofilor mei, in praf. Însă ce m-aş face fără veştile despre oamenii dragi mie, cum le-aş regăsi vocile în inima mea?
Fericite urechile ce aud doar voci calde…-
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu