rustic

M-am simtit toata copilaria mea apartinand unui spatiu si timp apus de aproape un veac, spatiu zugravit cu deosebit talent in istorisirile tatalui meu. Nostalgia ce-l cuprindea povestind pataniile copilariei sale se transmitea ca un fluid magnetizant si ma transpunea in mijlocul acelui loc magic, adevarat picior de plai si gura de rai. Scurtele vacante petrecute in taramul impadurit argesean valorau pentru mine,copil orasean, enorm, erau ca o calatorie in timp, in vremurile copilariei tatalui meu si a tineretii bunicilor pe care nu i-am cunoscut niciodata.Era pentru mine un timp arhaic in care poznele tatalui si a tovarasilor sai se impleteau cu secvente din basmele depanate in serile tarzii si racoroase in satul dintre dealuri si paduri.Imi parea ca acolo spatiul e nemargint, padurile nu au capat iar zilele se scurg molcome si linistite ca in taramul ,, tineretii fara batranete si al vietii fara de moarte".Compunerile mele cele mai reusite,din vremea scolii generale erau despre acest loc. Mi-aduc aminte cat de impresionat a ramas unchiul meu , plecat din adolescenta din acel loc, citindu-i una din acele compuneri despre Priboieni... Din tipul de gheata, pururi exigent si impunator a devenit ,,om"cu ochi inlacrimati si buze tremuratoare.Poate ca atunci a decis sa se intoarca pentru ultimii ani ai vietii in satul natal. Anii au trecut, generatiile s-au schimbat iar eu ma simt apartinand acelui loc din ce in ce mai putin...