Zilele trecute am trecut prin cartierul prin care am copilarit. O zona care, mult timp, a ramas neschimbata dar care in ultimul timp a prins a se transforma mai mult decat in ultimii treizeci de ani, parca. Strada este cu totul schimbata datorita asfaltarii, in sfarsit , s-a intamplat minunea! Multi dintre vecini, oameni in varsta, au trecut in lumea celor drepti iar tinerii isi renoveaza sau isi construiesc in cu totul alt fel casele. Cativa opteaza si pentru un etaj sau doua, dar ce mi se pare mai radical, s-a renuntat la micile gradinite cu flori, vegetatia e aproape anihilata, pare un pustiu betonat cu impestritate cladiri neasortate ca design. Sunt si cateva familii nevoiase, cateva de romi care asigura explozia de culoare si zgomot manelistic linistitului colt de lume. Anii trecuti, in drum spre casa, inca ma mai opream din loc in loc conversandu-ma cu oameni de varsta parintilor mei, acum ma opresc pentru a ma saluta cu fosti colegi de joaca si vechi prietene. Ma gandeam cu ceva timp in urma ca foarte multi vecini de-ai mei s-au dus din aceasta lume la varste de peste nouazeci de ani, daca cineva ar face o statistica, ar ramane uimit. Am incercat sa caut o explicatie si am gasit-o in anihilarea stresului printr-o convietuire linistita, gradinarit, reguli morale sustinute de asa zisa opinie publica. Azi oamenii mor in principal datorita cancerului , la varste din ce in ce mai apropiate de cincizeci- saizeci de ani. In perioada copilariei mele s-a produs un exod al tinerilor catre cartierele tinere, cu blocuri, azi nepotii vin sa-si faca un camin la curte. Ce ma mai frapeaza este faptul ca nu mai exista linistea aceea de demult, calmul conversatiilor, se vorbeste mult prea sonor, rastit, muzicile se aud exagerat de tare, copiii se joaca agresiv, adultii se izoleaza in propriile locuinte, limitand contactul social la cat mai putin posibil. Odinioara, poate si datorita faptului ca diferentele sociale si culturale erau minime, legaturile dintre oameni erau mult mai stranse, prietenesti chiar, femeile se strangeau seara depanand una-alta, barbatii la fel, conversand destins, azi insa acesti oameni fac parte dintr-o comunitate dezbinata si instrainata…
Acum voi povesti despre doi cunoscuti a caror poveste m-a miscat. E vorba despre un frate si o sora, mult mai mici decat mine ca si varsta. Pe el l-am recunoscut la volanul noului sau autoturism, mandru nevoie mare. M-a salutat cordial si zambitor. Mi-a povestit ca are un serviciu bine platit, urmeaza sa se casatoreasca, urmeaza sa-si construiasca o casa pe terenul ramas lui si surorii sale de la parinti. Si-a reamintit cum l-am ajutat sa treaca de o corijenta la chimie si de una la matematica, ei da, i-am explicat eu ceva si i-a prins bine, fiind baiat inteligent pana la urma. Mi-a povestit cate ceva si despre sora lui, candva o fetita pe care mi-o aminteam firava, timida, blonda, pistruiata dar pe care reintalnind-o, am descoperit-o ca fiind o tanara de o frumusete deosebita. Bietii de ei au avut o copilarie zbuciumata de un tata alcoolist, extrem de violent, mama lor, o femeie voinica, trista, muncea pana tarziu ca sa acopere cheltuielile casei, nesustinuta financiar si de sot. Intr-un tarziu au impartit curtea si casa in doua si s-au despartit. El a continuat sa bea ca bezmeticul si a sfarsit acum cativa ani, rapus de ciroza si mizerie, ea, mama, si-a crescut copiii, pe cei doi si pe inca unul, tanc cu grave deficiente fizice si psihice si pana la urma i-a facut mari. Copiii, saracutii, pe cand noi ne traiam copilaria jucandu-ne, ei carau apa, neavand cismea sau fantana in curte, faceau piata, munceau. Imi amintesc si azi de o faza, de Sandita, care la cativa anisori, se chinuia cu niste galeti de apa mai mari decat ea si de tatal ei care statea fumand si o privea in zeflemea. Noi , grupul de fete care ne pierdeam ziua jucandu-ne cu mingea, am vazut si am prins a-l face nesimtit pe tip, dar fara succes, cum sa iei in seama niste pustoaice de zece ani? Cam asa au crescut copii aceia… Insa mai grav este ca fata, adolescenta fiind, a pasit gresit si s-a indragostit de un tip care a lasat-o gravida si nu a fost dispus sa isi asume responsabilitatea. Drept urmare ea este singura cu doi gemeni, chinuindu-se sa supravietuiasca. Trist.
Ce nu pot sa inteleg este cum fetele acestea tin sa pastreze niste copii, de fapt ele neavand cu ce se intretine nici pe ele. Spun asta caci, printre pustoaicele vecinilor mei , mai sunt inca vreo trei, patru inconstiente care au copii din flori si nici macar n-au implinit saptesprezece ani. N-au auzit probabil de mijloacele de contraceptie si sunt destul de imature psihic incat sa creada ca taticii isi vor asuma paternitatea. Oare la lucruri din acestea trebuie sa ne asteptam in viitor? La mamici adolescente chinuindu-se sa-si duca zilele cu mijloace materiale minime? In mod clar, societatea nu e compusa numai din oameni care de bine de rau termina o scoala si isi fac un rost, mult prea multi sunt cei care nu sunt constienti de faptul ca-si rateaza destinul facand greseli ca cele de care vorbeam. Insa totul incepe in familie si in modelele care li se ofera tinerilor…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu