Traiesc aceasta blanda si ametitoare toamna pictata cu verde absintian erupand din abisuri de clorofila, ca pe un balsam pentru inima inecata in intristate hematii. Dizolv in albastrul transparent al cerului, ganduri si iar ganduri ce-mi penduleaza obositor intre indiferenta, revolta si amaraciune si-apoi imi risipesc intristarea in seninul cerului. O toamna trista in mine si o explozie de vitalitate in afara iar eu trec pe-alaturi de umbra mea ca intr-o scurgere pe langa anotimpuri. Diminetile nu mai vin cu acelasi prim gand, incerc sa rasuflu usurata, simt sa m-am eliberat insa amiezele se scurg cenusiu, apasator, imprumutand fiorul dureros al depresiilor bacoviene. Deschid, rand pe rand, ferestre de ganduri infiorandu-ma de transparenta revelatiilor. Fereastra mea e lasata voit spre urma, intre atatea si atatea ganduri caci vreau sa ma reculeg odihnind in rastimpuri sorbind viata si aromele toamnei. Aman departandu-ma. Zile, seri, dimineti, oameni, cunoscuti, anonimi, pagini, autori, toate-mi defileaza prin vortexul pupilei strajuite de verdele stejar al irisilor si crispata, incerc sa ma opresc de pe orbita ratacirii de mine, sa ma agat de ceva solid. Azi mi-e mai bine, zambetele nu-mi mai sunt patate de umbre, pot chiar sa imi inchipui gustul amaraciunii celorlalte si sa las frau liber parerilor de rau.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu