zu

vineri, 6 noiembrie 2009

stari





















Hai sa ne dedublam de tristeti si ne regasim in setea de viata. De ce sa irosim lacrimi cand putem sa zambim, de ce sa traim in pustiu cand putem sa ne percepem pulsatiile inimii mustind de viata?

Devii crud cand imi arati obrazul arid al lunii, atunci vocea ta imi suna ca un tipat de cucuvea. Si de aceea te uit de parca nici n-ai exista, cu fiecare cuvant risipit in vant, ce mod bizar de-a rezista...

6 comentarii:

  1. Frumoase ganduri dar totodata triste...:)Mai optimista te rog! Imaginea este superba.Pana la urma, fiecare dintre noi apartinem cerului.:)

    RăspundețiȘtergere
  2. subscriu la cele zise Cristian, a spus foarte bine :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Invitatia ta imi place. E indicat a ne-o face din cand in cand unii altora. Poate am mai scurta din tristeti...
    Un weekend placut!

    RăspundețiȘtergere
  4. Bine spus Cristian, voi incerca sa-mi dedublez cu adevarat tristetile....

    Anne, poate maine ploua cu soare si sigur voi zambi mai mult.

    Erys de aceea imi repet uneori invitatii la uitare si zambet.

    RăspundețiȘtergere
  5. Da, acum mai merge, nu puteam nici macar eu sa comentez...

    RăspundețiȘtergere