buhuhu!

Mare grija astazi dragilor! Be happy!

E toamnă iar surâsul e primăvara ce ne adie pe obraji

Afară e toamnă şi stă să plouă. Dincolo de anotimpuri, în fiecare surâs regăsim adierea primăverii. Căci primăverile vin si pleacă, zboară ca frunzele risipite în vânt şi rămânem întrebându-ne dacă am surâs suficient de mult pentru o viaţa...

"Noile mitologii"- promovata de Cafe Gradiva

Va recomand:


http://cafegradiva.blogspot.com/2009/10/noile-mitologii.html

viata ta - o lupta cu morile de vant

Inca ma mai doare sa vad roata vointei scrasnind in gol,
Sa vad sfortarile de a invinge neantul risipite in van...
Locul in care trebuia sa picure cristale de simtire
Il vad invadat, sugrumat, sensibilitatea ucisa pana la ultima centima.
Vad ca intr-un cosmar nisipuri miscatoare avide sa scufunde,
Iar nebunia de a invinge morile de vant o vad uriasa, devenita obsesie...
O vad transformand totul intr-un Don Quijote stapanit de paranoia,
Posedandu-se cu schizofrenia, anuland orice altceva!
Cum sa scapam de aceasta nebunie de dincolo de demnitate?
Cautandu-ne pe noi in mijlocul principiilor in care credeam.
Renuntand la infratirea cu cel ce te tiraste prin glod
In marsul sau triumfal catre dezbracarea de uman si imbracarea in nimicnicie...
Alunga omule de la tine pe cel ce te anihileaza pentru a creste precum tumorile,
Care te foloseste distrugandu-ti demnitatea si prietenia
Pleaca pe nesimtite, sau ia aminte la pasarea Pheonix care o ia de la capat
Ridica-te din cloaca in care-si varsa toti refularile si redevin-o tu!
Poate ca e ultima clipa in care sa-ti recapeti dreptul la a fi tu insuti...

Spune stop violentei domestice!

Oamenii uragan

Exista oameni care ..."nu" gresesc niciodata, care pentru a sublinia cat de ..."logica" le este judecata, sunt in stare sa se lupte cu intrega omenire. Acesti oameni nu ar recunoaste nici sub tortura ca adevarul este relativ si ca pot gresi cateodata chiar si ei. Pusi in fata evidentelor aduc argumente nenumarate care, chiar daca n-au legatura cu adevarul, sunt pentru ei axiome de necontestat. Obsesia pentru parerea proprie anuleaza respectul pentru persoana de alaturi, duce la afirmatii si iesiri necontolate care le influenteaza negativ relatiile sociale, afective sau profesionale. Si nu exagerez, exista alaturi de noi asemenea oameni. Sa nu va mirati de cazul sotului care si-a ucis propriul copil numai pentru a nu il primi in custodie fosta sotie, sa nu va mirati de sotii care fac un calvar din viata sotiilor de care urmeaza sa divorteze sau nu. Nu sunt doar barbati in aceast a categorie, insa puterea in mainile acestor oameni este o arma grozava. Mai grav este cand sunt convinsi ca nimeni nu trebuie sa aiba pareri personale si ca sunt indrituiti sa isi impuna parerile chiar cu forta bratului. Drepturile sunt numai ale lor iar obligatiile numai ale celorlalti. Sacrificiile care conteaza si trebuie luate in considerare sunt numai ale lor iar ceilalti trebuie sa le faca de la sine si in mod continuu, fara a le aminti macar. Numai o astfel de persoana munceste si o face perfect, doar ea merita a fi promovata si platita la plafon maxim. Numai un astfel de parinte da o educatie perfecta, cel mai adesea prin violenta psihica sau fizica. Partenerul, fara tagada ca este singurul vinovat de fiecare problema aparuta in destinul copiilor, de fiecare echimoza aparuta la joaca sau de fiecare guturai. Rabdarea lor bineinteles ca este imensa dar nici gand sa mai suporte sa mai fie vorba inca o data de acelasi subiect, pentru ca incepe uraganul. Considera ca doar ei trebuie sa fie mana dreapta a sefilor caci doar ei stiu sa aduca treburile pe fagasul normal si sa impuna colegilor, supunere si munca exemplara. Adica eforturi ale celorlalti pentru promovarea, retribuirea si lauda sa vesnica. Sa ne fereasca Dumnezeu de cei ca ei caci eu stiu cativa si stiu despre ce vorbesc!

Spune stop violentei domestice!

Urbea noastra sublima

De ceva vreme imi da tarcoale o intrebare demna de o postare, oare cum m-as adapta eu vietii unui oras mic , eventual vietii rurale. Dependenta de Bucuresti a ajuns sa insemne obisnuinta sau resemnarea in fata zgomotului strazii, a poluarii si a mijloacelor de transport aglomerate, a trotuarelor murdare si in fata strazilor cu asfalt bombardat de repavazari proaste, in fata concetatenilor galagiosi sau a topanului de lipsa de educatie. Oare cum m-as comporta in alte conditii? Sunt situatii ce tin de urbea noastra (draga), care ma enerveaza, ma streseaza dar ce ma seaca cel mai tare este chipul majoritatii bucurestenilor, oameni cufundati in sinele lor, in gandurile despre grijile si preocuparile pentru ziua de maine si mai ales pentru ziua de azi. Bucurestenii nu prea par destinsi, daca ai curiozitatea sa urmaresti chipurile trecatorilor, te uimeste uniformitatea expresiei lor faciale, cea de oameni dezamagiti de viitor. Ma mai seaca atitudinea pe care o au cei care muncesc, majoritatea are o atitudine de lehamite pentru lucru, pentru obiectul sau, mai ales, pentru fiinta pe care se axeaza munca lor. Injuria e mult mai la indemana decat vorba frumoasa, atitudine ostila decat cea amabila si corecta. Relatiile cu publicul sunt dominate de nerostite reprosuri pentru public. Mi se pare sau... Intr-un oras mare te pierzi, iti pierzi certitudinea apartenentei dar capeti iluzia ei. Aici esti inconjurat de necunoscuti indiferenti mai mult decat de apropiati si prieteni. Mai spuneti si voi.

Salutari

Am aflat de pe weblog.ro, locul unde serverele cad ca frunzele toamna, ca au fost necazuri si in... paradis, adica pe blogger.com. Eu la asta nu ma asteptam, sincer, credeam ca am contaminat computerul cu virusii mei gripali nonporcini. Dar acum suntem bine amandoi si blogul si io. A trecut si suntem iar voiosi si bucurosi.

Imi puteti spune si mie cum pot vizualiza comentariile recente pe pagina principala?

.preferatii mei.

Marturisesc, nu stiu cu ce sa deschid pps-urile asa ca nu-mi mai trimiteti asa ceva. Daca sunt amuzante sau pretins amuzante nu-mi pasa, mai bine pozele cu preferatii fiecaruia. Eu, una, sunt acum in convalescenta sufleteasca dupa ce Lucas a parasit Oamenii lui Paco, serialul meu preferat la care nu-mi trebuie autocontrol sau intrebuintarea vreunui procent din IQ-ul personal pentru a rade din tot sufletul la situatiile fanteziste si ineptiile personajelor. Cateodata e bine sa le mai dai frau liber laturilor recesive din psihicul tau, laturi care sunt tinute sub excesiv control. Deci liber la comedii trasnite sau la telenovele cu actori/actrite bune. De ce sa ma dau mare ca sunt anti telenovele, ca dispretuiesc posturile care le difuzeaza si pe cei/cele care le urmaresc, daca eu nu am urmarit decat cateva episoade dintr-o telenovela( doar de dragul lui Osvaldo), asta nu inseamna ca impart societatea in anti si pro privitori de telenovele. Sau manelele, daca eu sunt anti manele trebuie sa ii consider inapoiati pe cei carora le place acest gen muzical? Fiecare e liber sa sinta un anume ritm, numai sa nu dea muzica tare si sa ma oblige sa-l dispretuiesc pentru asta. Rockul e acceptat de toata lumea? Sau jazzul? Nu. Asa ca, liber la muzica de orice fel. Mi-ar place sa stiu ca nu sunt unica in preferinte, ca altii gandesc la fel insa lumea ar fi monotona fara diversitate.

mai vreauuuu

influentza

Cateodata noptile sunt atat de tacute

Incat intuiesc serpuirile timpului

Plimbandu-se cu urechile astupate

Prin cotloanele spatiului...

Las pleoapele sa cada, cortine roz,

Ca niste petale depigmentate de maci

Si-mi numar, matanii, bataile inimii.

Le simt grabite sa suie-coboare

Montagne-rouse-al vietii mele

Sau invrednicindu-se la tranta cu vesnicia

Doar pe particula efemera a unui ritm sinusal.

In acele nopti tacute,

Toate micile zgomote care dau nuanta linistii

Erup in cataclisme decibelice

Pe plaja hiperexcitata a timpanului meu:

Morisca metalica a ceasornicului rontaind grauntele secundelor,

Colo particulele atmosferice maturate de capriciile adierilor

Sau cate un sfasietor trosnet al ... televizorului.

E un alt plan al existentei mele,

Fasia vargata a insomniilor

In care ma potopesc uneori acut impresiile senzoriale.

Simt dramatic nevoia sa-mi caut echilibrul

Pipaind febril asternutul cu buricele degetelor,

Lasand sa se desfasoare filigramele amprentelor

Spre a elibera inchipuit corpusculii terminatiilor tactile,

Avide sa se posede salbatic cu cutele,

Cu topografia cearceafului...

Simt impletindu-se impulsuri intr-o cascada viforoasa,

Cald, rece, neted, cutat, aspru, pufos, dureros

Si ma hotarasc sa evadez, sa fug din mine, sa ignor.

Pentru un timp imi simt doar pulsul galopand

Buzele uscate, respiratia dispneica

Apoi pe masura ce-mi umezesc buzele

Constientizez harta carnoasa a gurii

De la comisura la comisura,

De la sublingual la valul palatin

Si simt cum centrii nervosi devin acut constienti

De fiecare val umed ce-mi invadeaza papilele gustrative,

De fiecare protuberanta, netezime, creasta dentara

Cald, rece, umed, uscat, aspru, neted,

Senzatii haotice ce ma fac sa ma intreb

Daca mintea mea mai poate ramane intreaga

Sau urmeaza sa-mi fie mistuita intr-o autocombustie spontana...

Ametesc, totul se invarte cu mine, imi caut echilibrul

Parca anihilat de capricii gravitationale

Si sar din asternut cautand ceasul.

Nu au trecut decat cinci minute,

Noaptea de insomnie imi ranjeste amenintator,

Febra nu mi-a scazut sub 39 de grade,

Tremur, asud, din cand in cand tusesc...

Ploaie de toamna

Cu fosnet monoton un vant rebel de toamna

Imi canta la fereastra o serenada calma

Si ramuri unduioase de salcie pletoasa

Imi leagana auzul in noaptea-ntunecoasa.

Intr-o lumina vaga, sclipind chihlimbariu

Ii imprumut azi ploii din ritmul ei cel viu ,

Scurgandu-se in picuri pe crengile plangande

Direct pe ramuri albe-n dendrite frematande.

Natura amutita in vise adancita

Respira-n ritmul ploii cu lumea adormita

Iar noaptea umed-rece plangand bacovian

Ma infioara-n temeri de mit diluvian.

Iar aburi albi si reci de umezeala fina,

Imprastiind miresme de frunze si de tina,

Imi mangaie mirosul si ochiul obosit,

Plutind spre risipire din solul umezit....

solventi poetici autumnali

Se ia un strop de ploaie de toamna,

Sarutand aramiul unui colt de frunza

Si se decanteaza in causul palmei a mangaiere.

Dupa ce il privim in sticla de ceas a asfintitului,

Amestecam cu mirosul pamantului proaspat plouat,

Omogenizam bine cu bagheta metaforelor

Si apoi cristalizam in adierea cu-vantului.

Se presara apoi, in miez de noapte,

Cu pulberea sclipirilor de stele,

Se marunteste bine in mojarul poeziei

Si se lasa, in sticla inchisa la culoare,

La macerat, pana dimineata

Peste umbra crengilor frematande,

Cand numai cu un picur de turnesol poetic

Transformam totul intr-o solutie... filozofala violeta

Sclipind, dincolo de retina, in adierea cu-vantului.

ciudata tristete

Ciudat cand cuvantul nu porneste din inima,
cand se loveste in celalalt ca in zid
sau cand lasa dare rosii pe cord,
ciudat cand iubirea se transforma in iad,
cand amintirile otravesc prezentul
sau cand prezentul ucide amintirile...

am nevoie

Am nevoie uneori de un strop de singuratate pentru a medita si a germina propriile ganduri,

Am nevoie de tacere pentru a-mi recunoaste sunetul propriului glas,

Am nevoie de intimitatea solului pentru a simti cum semintele incoltite cauta drumul spre lumina,

Am nevoie de spatiu sa-mi intind propriile aripi cu care sa-mi regasesc rutele viselor,

Am nevoie de libertatea care sa ma lase sa aleg sa iubesc cum stie fiinta mea,

Am nevoie de soare pentru a-mi incarca ramurile sufletului cu fructe zemoase,

Am nevoie sa refuz sa aud cuvinte tari, prin aceste oricine ma va pierde pe vesnicie,

Am nevoie sa vad singura cand gresesc, cand cuvintele aluneca inconstient de pe sina sensurilor,

Am nevoie sa nu fiu judecata dupa gesturi disparate, dupa reactii provocate de fapte straine,

Am nevoie sa ma si descarc uneori, sa mai si sudui, de parca as putea, sa mai si tip, sa fac gesturi stereotipale cand ceva ma apasa,

Am nevoie de adevar cand pierd logica faptelor, cand intuiesc poate gresit ezitari,

Am nevoie de aer, de un refugiu din care sa nu-mi mai pese de lumina mohorata a zilei, sa devin intangibila uneori,

Am nevoie sa am puterea sa las pe cei de alaturi sa-si aleaga propriile optiuni,

Am nevoie sa verific, picurand acid, autenticitatea metalelor-cuvinte ce se autodeclara pretioase.

incursiuni în apele gândurilor

Câte plonjări aproape de străfundul sufletului pentru a ne pipăi umbra?

Câte răsuflări măsurate în decilitri pentru a ne scufunda în apele noastre de mare adâncime?

Câtor valuri să le stricăm frumuseţea, simetria, cu clipirea dezordonată a genelor noastre?

Disecată de briza oceanului, feliuţă cu feliuţă şi încă mai este de disecat. Sau etirată fir cu fir spre cercetare, straniu exemplar ignorat de ihtiologi.

Tinzând spre simetria oferită de reflectarea in oglindă a jumătaţilor de obsesii.

Obsesie pentru ce e dincolo de deşert, tăcere, cer, ţarm, violet dar scufundare în profunzimea lor. Fata morgana luându-ne la bani marunţi existenta.

Selene, captată de pe orbita , ferindu-şi un obraz de privirile directe dar lasându-se răscolită de indiscreţia telescoapelor.

Cel mai detestabil să sfărâmi cuvintele in bucaţele ca pe nişte beţişoare aromate, cu mirosuri stăruitoare până la saturaţie.

Suprasaturat de freamătul si aroma intensă a mării dar obsedat de tainele ei până la ultima.

Ce ramâne când se termină mareea de lava cuvintelor? Tăciunii tăcerilor, aburul cuvintelor si cenuşa sensurilor.

Umbra cuvintelor scoborând în subconştient pentru excavaj.

Pipăit empatic de la prima sinusoidală a literei alfa.

Poame stafidite de poftele lirice ale intomnării.

Gândurile străine şi stăruitoare întru cercetare ca niste vietaţi acvatice înotând prin versurile mele.

Avertismente pentru vreme rea. Se apropie furtuna? Mai bine: inotatul interzis, ape adânci!

Dincolo de mine e un spatiu pe care incerc sa-l neg uitand ca el se prelungeste adanc in mine prin dorinta. Dincolo, sunt eu, sunt libera, impreuna cu visele mele. Sunt eu.

vis bizar

Sunt nopţi când sunetele par distincte,
zămislite în cuibul liniştii aparente...
Le simt cuibărindu-se pe ramurile dendritice,
păsări adulmecând insomnia,
hrănindu-se cu polenul amar al orelor de nesomn.
Sunt nopţi când liniştea curge lin
sau altele, când simt că alunec din moliciunea patului
în imensitatea inconştientului
unde realitatea e recomformată în vis
într-un episod jucat după alte reguli.
Filmul ultimului vis s-a rupt voit in proiector...
Continuarea lui s-a încheiat înainte de epilog,
A rămas doar stop-cadrul în care
vârtejul acvatic al reprimării scufundă va urma-ul.
Sfârşit, restul e chemarea ielelor, nu crede.

fulguieli de gânduri

Arunc spre cosul amaraciunilor inca o pagina mototolita scrisa cu visele inimii.
Stiu, maine soarele va rasari, florile vor mirosi la fel de ametitor.
Iar eu voi dosi in cotloanele nevazute ale inconstientului inca o deceptie,
Inca o lectie dureroasa si imi voi aduce in minte doar amintirile frumoase.

AJUTOR!!!

Cine ma poate ajuta sa scap de paginile: http://www.widgeo.net/CPXads.html care imi apar de fiecare data cand accesez propriul blog?

octombrie

Risipite frunze ale toamnei, suflate din uriasul puzzle al verii catre atingerea iernii... Insangerate degete-frunze cu care copacii au pipait imensitatea timpului, scurgerea clipelor... Descuamate amprente ruginii cautand mangaierea vantului si a razelor verii... Frunze-ganduri calatoare imbatranite in asteptarea zborului... Sarut imbujorat pe tampla lui octombrie...

vreau o toamna...

Vreau sa evadez din tavalugul zilei in lumina dulce a unei toamne aurii care isi parfumeaza imbratisarea cu arome de frunze si ierburi cuibarite pe solul reavan al padurii. Vreau sa smulg putere si liniste de la verticalitatea trunchiurilor mandre, de la indiferenta resemnare a frunzisului ce-si arde vietuirea in culorile ruginii depuse ofranda, la radacina celor ce le-au leganat murmurul, din prag de primavara pana in prag de toamna. Vreau retina imbatata de mierea razelor calde strecurata de desisul frunzelor aramii, vreau auzul rasfatat de balada vantului, neobosit trubadur furand mangaieri ramurilor...
E toamna...

despre frustrari si revolte

Acestea fac parte din viata noastra, a tuturora. Criticile exista orice ai face insa a fi cu adevarat matur in gandire si in conduita tine de felul in care reactionezi. Te poti revolta, poti fugi de critici, poti deveni depresiv, poti ignora sau iti poti canaliza revolta spre a a face altceva cu adevarat constructiv pentru tine. E drept ca e mai greu cand oameni carora le-ai impartasit trairile tale jongleaza cu ele ca la circ, dar...Cineva zicea ca omul fara dusmani nu exista, daca nu esti criticat nu esti inscris in Pagini Aurii. Atat timp cat constientizezi cauza revoltei tale nu e indicat sa ti-o impingi in inconstient. De acolo ea poate erupe cand nu te astepti si sub o forma in care nici nu poti sa o recunosti. Cel mai bine este sa o canalizezi spre ceva cu adevarat constuctiv.

destinul din... ceai

Cate ganduri, destine gasite in frunza din ceai,

Oare pentru mine ce intamplare inovatoare,

Ce lucruri extraordinare?

Apele, se stie, cumpanesc indelung

Pe ce drum, cum, cand...

Pastreaza, dincolo de oglindirea fugara,

Impresiile in dispozitia moleculara.

Pentru ape totul trebuie sa fie mult mai clar

Pentru a lua forma data de pahar...

Prea rece, ingheata,

Prea fierbinte distruge principiile din planta,

Deci las descifratul destinului pe o alta data....

precipitatii

Secretul meu? Chiar imi plac ploile.

Insa statutul meu de persoana imuna la farmecele meteosensibilitatii

Imi permite sa iau ploaia si ca pe un simplu fenomen,

Sursa de primenire a atmosferei, antidot pentru ariditate, motiv poetic...

Cea mai cea ploaie de primavara, o tin minte chiar si acum,

Ma intorceam de la antrenament

Extenuata de pase cu schimb de locuri si aruncari la cos,

Brat la brat cu prietena Miha, sub o umbrela intoarsa pe dos de rafale,

Ferindu-ne de valurile de apa, tasnind furioase de sub rotile masinilor,

Si enervate de blocajul troleelor care luasera pauza fortata din cauza ploii,

Suduind claxoanele care sicanau, doua zalude cu pletele lungi siroind...

Ciudate amintiri mai stochez in minte...

Cea mai... cea ploaie de vara?

Iscata din senin, dupa o zi caniculara in care imi demonstram,

Intaiasi data si pentru singura oara, talentele de culegatoare de... fasole.

In mijlocul campului, doar cu matusa, nemultumita ca tecile nu cresc direct in conserva,

Si cantand cat ma tinea gura melodia din Gaviota(telenovela, vere).

Cam asa de brusc s-a terminat experienta mea de chipesa agricultoare, cu o furtuna groaznica,

Cu un cer negru de nu mai vedeai pamantul de sub talpi si cu descarcari electrice.

Cea mai cea ploaie de toamna?

M-a prins in timp ce traversam curtea spitalului Fundeni,

O ploaie cu siroaie de apa mai ceva ca in Mesterul Manole...

Aveam examen la neuropsihiatrie, ma grabeam.

Eram imbracata elegant, incaltata cu pantofi cu toc zgarie-nori

Pe care sigur ca i-am dat jos si am luat-o desculta prin baltile

Care-mi treceau de glezne, incercand sa ma adapostesc mai repede.

De atunci spun, excesul de precipitatiuni dauneaza grav genelor rimelate si dresurilor lycra...

stropi, picuri

Of, cat plumb a strans cerul pe desupra capetelor noastre,

Cernand lumina stropita cu lacrimile inaltimilor...

Peste ieri ploua cu azi si maine va ploua cu soare,

Peste gandurile intristate va ploua cu uitare.

Ieri mi-am ocupat mintea cu mii de cuvinte si imagini fugare,

Chiar surasul mi se parea ca arde si doare...

Hoarde barbare de ganduri, potopuri de indoieli, neputinta,

Teama de viata, de moarte, actiune , necredinta...

file de jurnal

Timpul imi ingramadeste uneori pe lista de prioritati mai mult decat ma astept. Asa mi s-a intamplat in ultimele zile. Iar ca sa fie bine, incerc sa-mi ordonez in minte prioritatile si sa constientizez ca ordinea fireasca este cea a atentiei pentru cei apropiati. Deasemenea trebuie sa invat sa imi apropii si sa recomensez cu gesturi frumoase pe cei care stiu sa ma ajute cand am nevoie. Spuneam ca nu exista ingerii, ei bine nu am privit cu atentie.

nu exista ingeri?

Nu, nu exista iar acest lucru nu trebuie sa ne deprime. A fi om si a simti tot ce e omenesc e mult mai important. Pana la urma de ce sa deplangem perpetuu pacatul ancestral, mai bine sa ne traim conditia noastra umana. Incerc sa nu judec pe nimeni, nu am aripi albe pe umeri, incerc sa tac atunci cand simt ca vorbele sau gesturile mele pot face mai mult rau decat bine, prefer sa ma tin deoparte pana cand imi pot face o parere. De multe ori ma gandesc la faptul ca fiecare e stapanul propriilor ganduri, fapte, actiuni, atat timp cat nu lezeaza pe altii. Cateodata ma simt vulnerabila si bineinteles ca nu ma plac in acele momente. Am invatat ca trebuie sa pretuiesc clipa incarcata de traire caci nimic nu traieste la nesfarsit. Prefer sa vad scanteia demiurgica din cuvant, ea ma obliga sa ignor orice altceva, ea trebuie sa ne oblige pe unii dintre noi sa nu o stingem tacand.