

Se ia un strop de ploaie de toamna,
Sarutand aramiul unui colt de frunza
Si se decanteaza in causul palmei a mangaiere.
Dupa ce il privim in sticla de ceas a asfintitului,
Amestecam cu mirosul pamantului proaspat plouat,
Omogenizam bine cu bagheta metaforelor
Si apoi cristalizam in adierea cu-vantului.
Se presara apoi, in miez de noapte,
Cu pulberea sclipirilor de stele,
Se marunteste bine in mojarul poeziei
Si se lasa, in sticla inchisa la culoare,
La macerat, pana dimineata
Peste umbra crengilor frematande,
Cand numai cu un picur de turnesol poetic
Transformam totul intr-o solutie... filozofala violeta
Sclipind, dincolo de retina, in adierea cu-vantului.
Toamna este un anotimp de tranzitie: acesta-i motivul pentru care fantanile ruginesc!
RăspundețiȘtergereSa fie bine!
Da, da! Îmi place deosebit de mult... seamănă a alchimie, mai degrabă. :)
RăspundețiȘtergereNumai bine.
@ Grigore
RăspundețiȘtergerePoate ca si viata este un anotimp de tranzitie spre toamna de aur a implinirii profetiilor. Poate ca Eva trebuia sa muste din fructul oprit pentru ca noi sa avem acces la toamna divina in care fantanile cu apa vie nu ruginesc.
@ Andrei
RăspundețiȘtergereCrezi? Caci eu cred ca seamana a experiment poetic facut in laboratorul de chimie al naturii.
Splendide metafore naste natura! Poate intentionat pentru nevoia noastra de frumos si bun...
RăspundețiȘtergereMultumesc pentru cuvinte.
RăspundețiȘtergereEu cred ca natura este muza si modelul care ne inspira cele mai frumoase metafore.