Vin clipe cand constientizam clar cum oameni sau situatii care reprezentau ceva pentru noi, devin nesemnificative ca valoare in sufletul nostru. Incercam sa reaprindem scanteia de fascinatie dar constatam ca magia ce invaluia acel om, acel spatiu sau acea activitate s-a risipit. Pana la urma chiar noi valorizam persoanele cu care intram in contact, atasam sentimente proiectiei lor in Eul nostru iar cand acestea devin nule ca insemnatate ramanem cu mirarea ca am acordat atata credit unui banal element din viata noastra. Demitizand o persoana ce altadata era demna de admiratia noastra datorita carismei pe care o emana, ajungem sa ne confruntam cu imaginea sa sterila. Suntem de fapt un pic altcumva decat ceea ce cred ceilalti despre noi, nu suntem nici macar ceea ce credem noi in forul nostru ca am reprezenta caci intotdeauna suntem subiectivi cand ne evaluam, ne acordam circumstante atenuante cand altii ne-ar evalua cu severitate comportamentul, ne trecem cu vederea slabiciuni si defecte, ne exageram calitatile. Ziceam candva ca suntem eroii propriului destin, personajele pozitive uneori neintelese de semeni, alteori nerecompensate de catre destin pe masura meritelor. Asa ii giram si pe cei pe care ii iubim, cu indulgenta, nu degeaba se spune ca dragostea e oarba… E greu sa fii obiectiv cand sentimentele te orbesc insa cand mirajul fascinatiei se risipeste tindem sa devenim mult prea severi in atitudinea ulterioara, doar ne-am inselat anterior. Candva voi vorbi de cum ne fac sentimentele sa facem lucruri pe de care nu ne-am crede in stare, despre cum afectele ne rastoarna sistemul de valori.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu